Economic

ASF: Verde crud pe burse

Direcţia Strategie şi Stabilitate Financiară din cadrul ASF, precizează:

Luna decembrie debutează cu o revenire timidă a burselor de acţiuni, după ce în luna martie acestea au înregistrat cea mai semnificativă deteriorare din cauza pandemiei COVID-19.

În schimb, pieţele bursiere din China par a avea frisoane la început de iarnă.

Indicii europeni analizaţi au înregistrat evoluţii pozitive pe termen foarte scurt (o săptămână), creşterile înregistrate fiind între 5,31% (indicele ASE) şi 0,25% (indicele FTSE 100).

Şi indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii pozitive pe termen foarte scurt (o săptămână), cea mai semnificativă creştere fiind înregistrată de indicele BETNG (+3,50%).

Nivelul de stres al sistemului financiar european, conform indicatorului compozit calculat de Banca Centrală Europeană continuă tendinţa de scădere şi se situează în jurul valorii de 0,107.

Pandemia scoate peri albi mediului privat

Vulnerabilităţile sectorului privat află pe o pantă ascendentă pe măsură ce pandemia evoluează, se arată în Raportul privind stabilitatea financiară, elaborat de BCE.

Deşi măsurile autorităţilor publice sprijină în acest moment firmele şi gospodăriile din zona euro pentru a gestiona efectele negative ale pandemiei, pot apărea riscuri atât dintr-o retragere prematură a acestora, cât şi dintr-o prelungire nefirească a lor.

Retragerea prematură a măsurilor fiscale, inclusiv garanţiile guvernelor pentru împrumuturi şi moratoriile asupra împrumuturilor, ar putea îngreuna redresarea economică, transformând problemele de lichiditate de la începutul crizei în probleme de solvabilitate.

Creşterea rapidă a îndatorării private şi publice poate afecta stabilitatea financiară, pe termen mediu, în contextul relaţiei între bănci şi guverne. Pentru băncile din zona euro, care au intrat în pandemie cu bilanţuri robuste, o încheiere prematură a garanţiilor guvernamentale şi a moratoriilor ar putea conduce la un val suplimentar de pierderi.

De asemenea, acestea se vor confrunta cu presiuni continue asupra profitabilităţii, ca urmare a volumului mai mic de împrumuturi şi a provocărilor structurale.

Rezervele de capital ale instituţiilor de credit sunt considerabile şi trebuie să rămână disponibile pentru a absorbi pierderile şi a susţine creditarea pentru o perioadă prelungită.

Raportul săptămânal de tendinţe şi riscuri pe pieţele financiare, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reprezintă o radiografie a evoluţiei principalilor indicatori macroeconomici şi a indicilor bursieri, la nivel local şi global.

Mai multe detalii despre riscurile şi tendinţele săptămânii pe pieţele financiare găsiţi în ediţia nr. 48/ 3.12.2020 a Raportului Tendinţe şi riscuri pe pieţele financiare locale şi internaţionale, ce poate fi accesat AICI: https://asfromania.ro/publicatii/rapoarte-saptamanale

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...