Opinii

 

Frunze la câini

Întreg Râmnicul, dar şi localităţile limitrofe par lovite de o lene levantină, în ciuda temperaturilor scăzute şi a deselor ghiorţăituri de foame provenite din stomacul românilor. În Vâlcea, în toamnă, rata şomajului bătea spre 6,1, dar zvonul unor locuri de muncă nu mişcă nici măcar picior de asistat spre meserii ingrate.

Dispuşi să sorteze cartofi în Germania, să doarmă în grajduri prin Spania pentru o carieră de căpşunar sau să ia în nas duhoarea dejecţiilor umane din Austria sub demna ocupaţie de vidanjor, românul nu ar putea concepe să se coboare la o muncă ruşinoasă precum cea de hingher. Opt locuri de muncă la Serviciul de Eecarisaj au fost refuzate timp de două luni de beneficiarii ajutoarelor sociale, de şomeri, ba chiar şi de romii din Colonie Nuci.

Întreaga Românie pare lovită de un complex al superiorităţii. De vreo 12-13 ani încoace, românul care nu s-a născut director are impresia că cel puţin grădiniţa sau ciclul primar îi oferă competenţele necesare pentru a ocupa o funcţie de conducere. Cu atât de mulţi tăietori de frunze la câini este normal să sfârşim devoraţi de hămăitoare.

În două sau trei cazuri, cunoscând lipsa de apetenţă a râmnicenilor pentru cele opt locuri cu carte de muncă şi niscai mărunţiş provenit din sporuri oferite de Primăria Râmnicului, am încercat să dirijez câţiva pierde vară rurali către oferta lansată de Frâncu & comp. Răspunsurile au fost de-a dreptul năucitoare. „Bă, tu mă iei la mişto! Cum să mă duc hingher?”, m-a chestionat privindu-mă chiondorâş un vecin de vreo 40 de ani, tăietor de frunză la câini pe-acas. Până la această vârstă, Ion, vecinul meu, a strâns vreo opt clase de şcoală şi cam tot atâţia ani pe cartea de muncă. Fără pregătire, fără vreun curs de perfecţionare într-o meserie, revolta lui mi s-a părut aproape comică. O altă victimă a sistemului capitalist de pe piaţa muncii mi-a şoptit discret că nu ar da înapoi la o astfel de ofertă, dar măcar să fie într-alt oraş. Pe undeva prin Slatina, prin Drăgăşani, să nu râdă oamenii de el în sat.

Sentimentul acesta de „dolce far niente” oferă poate consolare într-o lume care îşi întinde în jurul nostru mirajul evenimentelor cu viteze superluminice. Peste 20 de ani însă, o generaţie vecină cu obişnuiţii pierde vară de care am pomenit va constata că aceştia au irosit şi timpul celor de lângă ei. Mai ales când vor privi neîncrezători la primul cupon de pensie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

08.12.2012 - 10:35Hominis Antipaticus:Faptul ca bolborosesti niste stereotipii cu emfaza si ironie nu te califica sa sa-ti desconsideri semenii.

In alta ordine de idei, tu tai frunza la prosti deoarece etimologia cuvantului munca defineste alt tip de abilitati, mai putin bolborositul.

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...