Pe Scurt

Întâlnire neaşteptată cu jandarmii…

Acţiunile specifice virusului SARS COV2 din această perioadă nu împiedică jandarmii să-şi execute în mod exemplar misiunile zilnice.

Astfel că, sâmbătă, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 11.30, jandarmii aflaţi în serviciu în zona barajului râului Olt din Cartierul Nord, au observat doi tineri care stăteau mai retraşi, lucru care i-a determinat să se apropie de aceştia şi să îi intercepteze.

Întrebaţi de prezenţa lor în zonă, tinerii ezitau să răspundă şi aveau un comportament suspect, moment în care jandarmii au procedat la efectuarea controlului corporal şi al bagajului.

La efectuarea controlului corporal, jandarmii au găsit asupra tinerilor 2 pachete de ţigări normale, iar în fiecare pachet se afla câte o ţigară confecţionată artizanal din resturi vegetale de culoare maronie şi miros înţepător. De asemenea în rucsacul unuia dintre tineri jandarmii au mai găsit o foiţă de staniol care conţinea acelaşi tip de substanţe.

Pe parcursul controlului corporal şi al bagajului, tinerii au fost cooperanţi, au recunoscut că s-au întâlnit ca să fumeze din ţigările artizanale şi nu au opus rezistenţă.

Jandarmii au întocmit documentele specifice şi predate împreună cu substanţele interzise poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...