Ultima Oră

60 de focare COVID-19 active în Vâlcea

Printre acestea se numără cluburi sportive, instituţii publice, unităţi medicale şi centre rezidenţiale

Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică, pe teritoriul judeţului Vâlcea au fost confirmate, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 4.618 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.

În prezent, în unităţile sanitare dedicate din judeţul Vâlcea se află internate 174 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 49 sunt asimptomatice şi cu forme uşoare ale infecţiei, 113 au forme medii şi 12 sunt internate în secţia ATI.

În judeţ sunt active 60 de focare SARS-CoV-2, în centre rezidenţiale, unităţi sanitare, la agenţi economici, cluburi sportive şi în cadrul instituţiilor publice. În ultimele 24 de ore în Vâlce au fost depistate 131 de noi cazuri.

Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 2.048 din cele internate în unităţi sanitare de la începutul pandemiei.

Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 48 de ore, 106 decizii de izolare şi 91 decizii de carantină, în prezent, 959 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locaţia declarată şi 610 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Până la această dată, în judeţ, au fost realizate 23.529 de teste.

La nivel naţional, în ultimele 24 de ore, numărul de infecţii cu COVID-19 a stabilit un nou record: 6.481.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...