La Ţară

Investiţii masive în Tetoiu

Primarul Antonie a reuşit să obţină finanţări de aproape patru milioane euro

Noul ales al locuitorilor din Tetoiu, Lucian Antonie a bifat deja trei reuşite majore, în perioada următoare fiind pregătit să dea drumul licitaţiilor pe SEAP pentru trei obiective de maximă importanţă în comună. Cele trei proiecte iniţiate de primarul din Tetoiu a primit „undă verde” la finanţare, venind ca un prim mare succes pentru edilul- şef al comunei.

Apă şi canalizare pe 28 de kilometri

Cel mai mare proiect aprobat îl constituie construirea reţelei de apă în aproape toată comuna. „Este un deziderat al meu de a realiza această investiţie. În această săptămână vom vota în consiliul local detaliile tehnice ale proiectului şi cele de organizare a licitaţiei. Este un proiect important, cu o valoare estimativă de 1,4 milioane euro. Mă bucură că am reuşit să prind în proiect o lungime a reţelei de alimentare cu apă de 28 de kilometri. Practic, introduc dintr-o dată apă în aproape toată comuna”, a afirmat Lucian Antonie, alesul din Tetoiu. Pe lângă alimentarea cu apă, edilul-şef din comună a obţinut finanţare şi pentru reţeaua de canalizare. „Canalizarea va merge în paralel cu reţeaua de apă potabilă. De la minister mi s-a aprobat suma de 1,2 milioane euro pentru acest proiect. Suntem tot în stadiul de organizare al licitaţiei, lucrările urmând să înceapă din 2013”, a mai spus primarul Antonie.

"Mă bucură că am reuşit să prind în proiect o lungime a reţelei de alimentare cu apă de 28 de kilometri. Practic, introduc dintr-o dată apă în aproape toată comuna.", Lucian Antonie, primar Tetoiu

4 kilometri de drum intră în reabilitare

Cea de-a treia reuşită a alesului din Tetoiu o reprezintă obţinerea fondurilor necesare pentru reabilitarea covorului asfaltic pe patru kilometri de drum din localitate, dar şi refacerea a două poduri. „Este un alt proiect cu care mă pot mândri. Valoarea acestuia este tot de 1,2 milioane euro şi sunt convins că va da o altă faţă comunei noastre”, afirmă Lucian Antonie. Actualul primar a mai condus comuna din sudul Vâlcii în perioada 1996-2000, mandat în care a iniţiat o serie de măsuri de dezvoltare a infrastructurii din localitate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...