Administraţie

Un milion de euro, fonduri pentru reabilitarea Muzeului Judeţean Olt

Autorităţile judeţene din Olt au semnat, vineri, 23 noiembrie 2012, contractul de finanţare a proiectului „Reabilitarea secţiilor expoziţionale la Muzeul Judeţean Olt şi amenajări peisagistice, lucrări decorative pentru evidenţierea clădirii şi exponatelor”, proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului.

Stănescu vrea atragerea turiştilor

Ţinta iniţiatorilor proiectului este creşterea numărului de turişti care calcă pragul instituţiei, numărul estimat al vizitatorilor, după efectuarea lucrărilor de modernizare fiind de aproximativ 1500. „Proiectul, în valoare de 4.546.589,16 lei, are ca obiectiv general valorificarea potenţialului turistic prin dezvoltarea turismului cultural, iar ca obiective specifice: realizarea lucrărilor de reabilitare, amenajare peisagistică şi a lucărilor decorative la Muzeul Judeţean Olt, punerea în valoare a patrimoniului istoric, cultural şi de artă al Muzeului Judeţean Olt, încurajarea formelor de turism cultural la nivelul judeţului Olt şi creşterea numărului de turişti la nivelul judeţului Olt”, a precizat preşedintele CJ Olt, Paul Stănescu. Pe lângă lucrările de modernizare a instalaţiilor din clădire şi prin punerea acesteia în valoare prin diverse lucrări de artă peisagistică, Muzeul Judeţean Olt îşi va sachimba înfăţişarea şi prin diverse dotări de ultimă oră. Piesa de rezistenţă a noilor dotări menite să atragă publicul este un proiector multicolor circular.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...