Politică

Adrănel Cotescu va transforma Vâlcea într-un centru turistic competitiv

Politicianul are în vedere şi construirea unui „Aqua Park” de distracţii pentru atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori

Profesorul Adrănel Cotescu, candidatul USL la Senatul României în Colegiul Râmnicu Vâlcea, este printre singurii candidaţi cu un program politic complex şi coerent, care conţine soluţii viabile, menit să instaureze stabilitatea economică precum şi strategii de dezvoltare durabile. Alături de marile proiecte care vizează crearea unui nou parc industrial şi înfiinţarea unei Zone Metropolitane, Adrănel Cotescu este iniţiatorul unui demers care să transforme Râmnicu Vâlcea într-un centru turistic competitiv al României şi totodată în principalul polarizator economic al Olteniei. Planul prevăzut de candidatul USL presupune dezvoltarea unui „ciorchine turistic” (cluster), care să stimuleze iniţiativele în afaceri şi Zona Metropolitană, îndeplinind toate condiţiile necesare, respectiv, potenţialul turistic, mediul de afaceri, forţa de muncă, instituţii de învăţământ şi cercetare. Profesorul Adrănel Cotescu nu neglijează nici promovarea turismului cultural-monahal sau cel balnear ca turism de nişă, această zonă deţinând trei staţiuni de interes turistic naţional şi internaţional – Călimăneşti-Căciulata, Olăneşti şi Băile Govora una de interes local – Ocnele Mari – Ocniţa, precum şi un număr impresionant de obiective culturale, mănăstiri şi schituri. Să nu uităm că judeţul Vâlcea ocupă locul II la nivel naţional, după judeţul Neamţ, în privinţa numărului de biserici, schituri şi mănăstiri.

Generaţia tânără, în atenţia candidatului USL

O altă prioritate este integrarea zonei rurale în circuitul turistic, prin crearea de pachete turistice care să pună în valoare produsele alimentare locale, obiceiurile, tradiţiile şi meşteşugurile, făcând aici referire la comuna Mihăeşti. Programul profesorului Adrănel Cotescu se adresează şi generaţiei tinere, motiv pentru care are în vedere construirea unui „Aqua Park” de distracţii, care să fie în acelaşi timp un punct de atracţie pentru o paletă largă de turişti, ştiind că agrementul, în unele cazuri, se poate transforma în motivaţia principală de călătorie, conducând la apariţia vacanţelor şi implicit la creşterea competitivităţii zonei metropolitane. De altfel, este vitală includerea zonei Vâlcea într-un program de promovare naţională în scopul atragerii de touroperatori specializaţi pe turismul incomming. Pentru că o infrastructură bine pusă la punct, precum şi dezvoltarea unui sistem public de transport reprezintă două elemente esenţiale sprijinirii turismului, candidatul USL are în vedere şi satisfacerea acestui segment mai ales prin integrarea transportului de la distanţă cu cel local. Făcând trimitere la istorie, preocuparea lui Cotescu se îndreaptă şi către derularea unor programe de restaurare şi conservarea a monumentelor.

Drum turistic în Ocnele Mari, asfaltat cu sprijinul lui Cotescu

Profesorul Adrănel Cotescu continuă seria acţiunilor menite să sprijine localităţile vâlcene, mai ales pe partea de infrastructură. Prin urmare, cu ajutorul său, la Ocnele Mari, a fost demarat un nou proiect important pentru oraş, prin asfaltarea unei artere rutiere de 2,9 km, care leagă satul Slătioare de staţiunea Băile Govora. Primarul din Ocnele Mari, Petre Iordache şi-a exprimat mulţumirea vis-à-vis de intervenţia profesorului Cotescu, fără care, lucrările pentru acest drum nu ar fi fost începute. Reabilitarea rutei în cauză constituia o prioritate, întrucât are importanţă turistică, în condiţiile în care facilitează deplasarea vizitatorilor de la Salina Ocnele Mari în staţiunea Băile Govora, într-un timp redus. Profesorul Adrănel Cotescu a menţionat că va sprijini pe mai departe comunitatea din Ocnele Mari şi că acesta este doar unul dintre proiectele pe care doreşte să le definitiveze în zonă. Candidatul USL este de părere că o Românie Puternică înseamnă responsabilitate, implicare şi schimbare până la capăt, motiv pentru care speră că pe 9 decembrie, la alegerile parlamentare, cetăţenii vor ţine cont de aportul necondiţionat al USL, formaţiune care mizează pe construcţie şi reconstrucţie.

Acces liber la educaţie şi sănătate

Preocuparea principală a profesorului universitar dr. Adrănel Cotescu rămâne, printre altele, promovarea politicilor sociale care să ofere accesul liber la educaţie şi la sănătate, care să asigure cetăţenilor vâlceni o viaţă demnă. Mergând pe principiul că spunem oamenilor adevărul lucrând împreună, candidatul USL a continuat seria întâlnirilor cu cetăţenii din Râmnicu Vâlcea, Băile Govora, Băile Olăneşti şi din comunele Păuşeşti-Măglaşi şi Mihăeşti, sprijinit de primarii localităţilor amintite. Din discuţiile purtate cu alegătorii, a reieşit că aceştia au o mare încredere în Uniunea Social Liberală şi candidaţii săi şi au profitat de ocazie pentru a-şi exprima doleanţele. Adrănel Cotescu a reconfirmat cetăţenilor disponibilitatea sa în ceea ce priveşte contribuţia la dezvoltarea economiei, industriei şi agriculturii judeţului şi, totodată, le-a prezentat programele pe care se axează în viitor. Candidatul USL susţine libertatea economică, iniţiativa privată şi competiţia corectă, precum şi folosirea eficientă a banilor publici, protejând avuţia naţională. Profesorul Adrănel Cotescu le-a explicat oamenilor că face eforturi pentru a găsi metode de combatere a sărăciei, prin crearea de locuri de muncă stabile şi bine plătite, folosindu-se de alte modele şi alte standarde, pentru a reda vâlcenilor speranţa şi încrederea, prin acţiuni bazate pe transparenţă, competenţă şi cinste. Candidatul USL consideră însă că este nevoie de o reformare politică, iar pentru aceasta este nevoie de aleşi cu o conduită ireproşabilă care să reintroducă sentimentul onoarei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...