Administraţie

Primarul Gheorghe Gîngu pregăteşte modernizarea şi digitalizarea sistemului de educaţie din localitate

Prima şcoală smart din judeţ, la Bujoreni

Elevii din clasele primare din Bujoreni vor începe anul şcolar în clase smart, fiind prima şcoală de acest fel din judeţ. Primarul va achiziţiona pentru început 10 pachete prin intermediul cărora clasele vor fi dotate cu table interactive, mijloace inteligente educaţionale, manuale digitale, retroproiectoare laser, platforme educaţionale prin care profesorii şi elevii pot interacţiona. Este o soluţie de ultimă generaţie, care poate oferi copiilor inclusiv efectuarea cursurilor online. Primarul Gheorghe Gîngu spune că implementarea sistemului în şcolile din Bujoreni a fost inspirat de la alte instituţii de învăţământ smart: „Suntem în fază de negociere privind achiziţia a 10 pachete educaţionale smart, însemnând tablă interactivă, retroproiectoare laser, vizualizatoare de ultimă generaţie sau tablete pentru profesori interactive. În această perioadă am achiziţionat 19 laptopuri pe care le vom da cadrelor didactice. Fiecare clasă va avea propriul laptop, învăţătorul şi profesorul vor avea tablă interactivă, iar cu ajutorul vizualizatorul care are un laptop, profesorul va putea lucra şi pentru cei de acasă, dar şi pentru cei din clasă, datorită unor senzori care vor prelua toate datele. Implementarea acestui sistem inteligent în şcolile din Bujoreni a fost inspirat de la alte instituţii de învăţământ smart. În primă parte se vor achiziţiona 10 pachete, care se vor direcţiona către clasele primare. Din punctul meu de vedere, cea mai importantă investiţie care trebuie făcută într-o comunitate este în copii, deoarece ei reprezintă viitorul. Vin dintr-o familie de dascăli, iar şcoala a fost întotdeauna foarte importantă. Vom face o şcoală atractivă, mai ales că, în ultimii ani, tot mai mulţi părinţi aleg să îşi ducă copiii la şcoală în Râmnic. Este nevoie şi la noi de o şcoală modernă, în care să folosim cele mai inteligente metode de predare”, a precizat primarul localităţii Bujoreni, Gheorghe Gîngu.

Toţi copiii din localitate vor avea tablete cu internet inclus gratuit

Primarul Gheorghe Gîngu spune că la Bujoreni toţi copiii vor avea tablete, iar scenariul cel mai probabil pentru începerea anului şcolar din septembrie este sistemul hibrid, în care o o parte dintre elevi vor merge la şcoală, iar alţii vor învăţa online, prin rotaţie, dar şi cu prezenţa fizică, acolo unde se permite: „O parte dintre copii vor începe cursurile în sistem hibrid, iar acolo unde clasele au un număr de 11 sau 10 copii vor lucra integral. Ceea ce promit eu este că, până pe data de 15 septembrie voi finaliza şi voi face achiziţia, astfel încât toţi copiii vor avea tablete. Fac această făgăduială fiindcă Primăria Bujoreni are un proiect cu Wold Vision. Prin acest proiect vom avea asigurate 290 de tablete. În localitate învaţă 370 de copii, vom mai avea nevoie de 80 de tablete, iar diferenţa o vom acoperi cu cele care vor veni de la Guvern. Dacă vom scoate de la socoteală copii de grădiniţă, atunci vom mai avea nevoie de aproximativ 20 de tablete pe care le vom asigura noi, dacă va fi nevoie. Prin urmare, la Bujoreni, toţi copiii vor avea tablete la începutul anului şcolar şi conexiune la internet în toată localitatea. Am discutat cu firma de telefonie şi vom face mai departe o investiţie, vom mai suplimenta cu încă 10 puncte de distribuire a internetului gratuit. Inclusiv tabletele vor avea cartelă pentru o perioadă de doi ani pentru internet gratuit. Pentru a nu-i ţine „legaţi” doar de casă sau de şcoală vom asigura 32 de puncte de acces la internet în toată comuna”, a punctat primarul localităţii Bujoreni.

Şcolile din Bujoreni au fost modernizate

În această perioadă, la Bujoreni, toate unităţile de învăţământ au fost modernizare, astfel încât elevii să poată beneficia de cele mai bune condiţii: „Şcoala din Bogdăneşti este finalizată în interior, au mai rămas de făcut amenajările exterioare, pe care, eu cred că le vom face. Şcoala din satul Olteni este finalizată, însă avem probleme la şcoala din satul Gura Văii, pentru că aici trebuiau finalizate lucrările. În situaţia în care lucrările nu se vor finaliza până pe data de 14 septembrie, pentru o perioadă scurtă de timp, copiii îşi vor desfăşura activitatea în şcoala veche din satul Gura Văii. Prim urmare, şcolile din satele Bogăneşti şi Olteni îşi vor deschide porţie în cele mai bune condiţii, o dată cu începerea anului şcolar, iar copiii din satul Gura Văii îşi vor desfăşura activitatea în locaţia veche”, a precizat primarul. Modernizarea şcolilor din comună reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte ale primarului Gheorghe Gîngu, pentru copiii din localitate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...