Actualitate

Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” are propria tipografie

În ultimii 4 ani, bugetul destinat cărţii a fost de două ori mai mare, iar acest lucru a permis Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul să facă achiziţii importante de carte nouă. Numărul de utilizatori a crescut de la 10.000 la 38.000, având în toată această perioadă peste 12 milioane de vizitatori (fizici sau online).

La această investiţie se adaugă multe altele, una dintre cele mai importante fiind achiziţionarea unui echipamentul digital pentru uz tipografic, în valoare de aproximativ 118.000 lei, pe care astăzi biblioteca îl are instalat.

"Mi-am dorit şi, cu ajutorul colegilor mei, am achiziţionat această tipografie de ultimă generaţie care, prin intermediul Consiliului Judeţean Vâlcea, va veni în sprijinul tinerilor scriitori vâlceni. Bineînţeles, se vor adaugă şi alte servicii pentru toate persoanele interesate: tipărire de broşuri, reviste, materiale promoţionale etc. În următoarea perioadă, în completarea tipografiei, vom achiziţiona o maşină de broşat şi o ghilotină. În oraşul lui Antim Ivireanul, investiţia de la bibliotecă este o recunoaştere a faptului că Vâlcea chiar este, de sute de ani, judeţul cărţii", a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...