Sport

Liga a III-a Seria a IV-a

Motru ratează titlul de campioană de toamnă

În ultima etapă a turului din C4, Minerul Motru a remizat pe propriul teren cu FC Caransebeş (1-1) şi a pierdut astfel titlul neoficial de campioană de toamnă, după ce contracandidata Flacăra Făget s-a impus cu 1-0 la Reşiţa

La Motru, bănăţenii au deschis scorul în minutul 24, prin Ganea, iar Răduca a egalat, tot în prima repriză, de la punctul cu var. În cazul unei victorii, echipa antrenată de Ştefan Nanu termina turul pe primul loc.

Tot vineri, Minerul Motru a sărbătorit 50 de ani de existenţă, printr-un joc de old-boys, în care a evoluat şi actualul director sportiv Mihai Cernica (foto). Cele mai mari performanţe ale clubului le reprezintă calificarea în optimile de finală ale Cupei României, în 1976-77, când a fost eliminată de Steaua Bucureşti, scor 0-6 la Piteşti, şi în 1992-1993, când a fost învinsă, la limită, cu 1-0, de Dacia Unirea Brăila, la Bucureşti. De remarcat că echipele care au eliminat Motru în optimi au jucat finala, unde au fost învinse de fiecare dată de Universitatea Craiova. În sezonul din anii '70, Minerul îl avea ca preşedinte pe Mitică Dragomir, actualul preşedinte al LPF!

De altfel, până în urmă cu un deceniu, Motru se putea lăuda cu un palmares mai bun decât al conjudeţenei Pandurii Târgu Jiu, cu 15 sezoane în divizia secundă, între 1973–1974, 1975–1976, 1982–1985, 1988–1991, 1995–2000 şi 2003–2005.
În 2013, Minerul Motru speră să revină în Liga a II-a.

Etapa a XIII-a

Minerul Motru - FC Caransebeş 1-1
Răduca (37 - pen.) / Ad. Ganea (24)
Pandurii II Tg. Jiu - CS Vladimirescu 2-0
Fărcăşanu (19), Chibulcutean (65)
Millenium Giarmata - Vulturii Lugoj 0-0
FCM Reşiţa - Flacăra Făget 0-1
Silaghi (70)
Apă Craiova - Jiul Rovinari, se dispută mâine, de la ora 14:00.
Muncitorul Reşiţa şi Minerul Jilţ Mătăsari stau.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...