Sport

Handbalul feminin, un nou început la Rm. Vâlcea

Începând de astăzi, vom prezenta opiniei publice un raport de activitate al SCM Rm. Vâlcea, de când actuala administraţie locală a preluat clubul nostru.

Acest raport va fi prezentat pe durata a trei episoade.

Partea I

După ce zeci de ani, Oltchim Râmnicu Vâlcea a scris istorie în handbalul feminin românesc şi international, ca urmare a problemelor financiare ale sponsorului principal - SC Oltchim SA, clubul şi implicit echipa intră în faliment, în plină glorie sportivă, în vara anului 2013.

Prin intervenţia preşedintelui F.R. Handbal, Cristian Gaţu, locul Oltchimului în prima ligă feminină este luat de Handbal Club Municipal, un club privat, dar cu finanţare de la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Sub această denumire, echipa participă în Liga Naţională începând cu sezonul 2013-2014. Urmează trei sezoane în care echipa se zbate în mediocritate, de fiecare dată evitând retrogradarea la limită.

Din fericire, în vara anului 2016, în urma alegerilor locale, funcţia de Primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea îi revine unui om care iubeşte sportul în general şi handbalul în special, care nu se împacă cu mediocritatea şi care nu a rămas indiferent la rezultatele slabe ale echipei de handbal, mai ales că ştia că handbalul la Râmnicu Vâlcea este foarte iubit de locuitorii acestuia. În consecinţă, Primarul ales, domnul Mircia Gutău l-a chemat pe profesorul Petre Berbecaru şi i-a propus să preia conducerea clubului de handbal. Domnul Berbecaru, cu experienţa dânsului acceptă noua provocare şi împreună cu o nouă echipă administrativă începe construcţia unei noi echipe de handbal, menită să aducă oamenii la sală, astfel ca, uşor, uşor, să readucem rezultatele Oltchimului de altădată.

După un inventar făcut de noul preşedinte cu toate problemele existente la club, i s-a prezentat Primarului Mircia Gutău o sinteză a acestora, cu care edilul a fost de acord. Primul pas a fost aprobarea unui buget minimal care să asigure realizarea proiectului.

S-a primenit lotul de jucătoare, renunţându-se la cele care erau certate cu disciplina şi cu munca, fiind responsabile doar cu pretenţiile, s-a schimbat conducerea tehnică şi s-a asigurat un minim de condiţii necesare performanţei.

În noua formulă de echipă, HCM Rm Vâlcea a început sezonul competiţional 2017-2018 având ca obiectiv clasarea în prima jumătate a clasamentului. Încet, încet s-a instaurat un climat de muncă serios şi profesionist, ceea ce a condus la obţinerea unor rezultate pozitive, echipa din Râmnicu Vâlcea find luată în serios de celelalte partenere de întrecere. La Vâlcea, nu se mai luau punctele de către vizitatori, iar în deplasare începeam să punem probleme inclusiv echipei CSM Bucureşti, pierzând în Capitală cu un scor rezonabil, iar la Rm. Vâlcea am cedat după un gol primit în ultimele 5 secunde. Avea să fie un semnal pentru galonata echipa bucureşteană, alcătuită din jucătoare care mai de care mai titrate, că se apropie ziua când va pierde dominaţia absolută în handbalul românesc.

Urmare a creşterii valorice a echipei se obţin rezultate foarte bune în Cupa României, unde jucăm finala şi obţinem dreptul de a reprezenta România într-o competiţie europeană.

Toate acestea au fost posibile datorită seriozităţii în asigurarea condiţiilor de pregătire şi lucru şi foarte important, a achitării la timp şi integral a salariului jucătoarelor. A trecut perioada în care clubul era dat în judecată pentru neachitarea salariilor sportivelor.

Desigur că odată cu creşterea performanţelor, creşteau şi cheltuielile, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea făcând eforturi serioase pentru asigurarea fondurilor necesare, mai ales că fiind un club de drept privat, condiţiile de finanţare de către Primărie erau foarte dificile.

Partea a II-a

Sezonul 2018-2019 impunea, datorită participării într-o competiţie europeană, îmbunătăţirea calităţii lotului de jucătoare, a condiţiilor de pregătire şi implicit necesitatea unui buget mai mare. Lucru absolut normal, urmând deplasări în străinătate, asigurarea unor condiţii minimale impuse de Federaţia Europeană de Handbal, etc.

Prin grija Primarului şi a Consiliului Local în rezolvarea acestor probleme, a fost necesar ca activitatea handbalistică să fie preluată de către clubul Primăriei -Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, club de drept public, care pe lângă secţia de fotbal a preluat şi echipa de handbal. Cu acest prilej, lângă echipă, pentru a se ocupa de administarea handbalistică a fost cooptat un om de sport cu experienţă, domnul Florin Verigeanu, care venea de la un club de fotbal profesionist din prima Ligă Naţională, care aparţinea tot de Primărie şi cunoştea prevederile legale şi modul de obţinere a fondurilor necesare. Chiar dacă nu avea ca obiect activitatea de handbal, trebuia să respecte aceleaşi norme financiare.

În plus, s-a desfăşurat o activitate susţinută de atragere a unor sponsori, care să contribuie la completarea bugetului unei echipe cu participare internatională. Lângă Primărie şi Consiliul Local, Primarul Mircia Gutău a reuşit să atragă în premieră Consiliul Judeţean Vâlcea, care prin demersurile Preşedintelui său, domnul Constantin Rădulescu convinge consilierii judeţeni să aloce sume importante pentru susţinerea echipei, înţelegând şi aceştia că la SCM se doreşte performanţă iar de RÂMNICU VÂLCEA se va vorbi din nou în Europa. Conducerea clubului reuşeste să atragă şi multe firme private, printre care Annabella/Râureni, Diana, Auto Italia, Damila, Fortuna, Farmaciile Băjan, Carrefour, Diangi, Antares şi altele, care aduc un aport serios în susţinerea cheltuielilor clubului.

Spre bucuria noastră, faptul că meci de meci se joacă cu sala plină confirmă faptul că vâlcenii apreciază activitatea clubului, apreciază calitatea jocului echipei şi ne confirmă că ceea ce am făcut este bine şi pe placul lor. De fapt, acesta este scopul nostru!

Şi spectacolul a început cu o formidabilă lovitură în handbalul românesc. SCM Rm. Vâlcea învinge în SUPERCUPA ROMÂNIEI pentru prima dată pe CSM Bucureşti, într-o finală de vis, o finală care va rămâne în mintea tuturor iubitorilor de handbal ca una din cele mai frumoase şi spectaculoase partide de handbal feminin din toate timpurile. Timpurile se vor schimba. Mai repede decât şi-ar fi imaginat unii sau alţii, apare o nouă forţă în handbalul romanesc, SCM RÂMNICU VÂLCEA!

Rezultatele continuă să crească şi spre suprinderea tuturor, sezonul 2018-2019 aduce în Rm. Vâlcea titlul de campioană a României, după o pauză de 6 ani de la dispariţia Oltchimului şi implicit şi participarea în Liga Campionilor. Publicul din Râmnicu Vâlcea poate scanda din nou: ”Ce vreţi voi vâlcenilor, Liga Campionilor!”

Acest rezultat este fantastic, mai ales că echipa îl obţine într-o competiţie în care se întrece cu cel puţin cinci-şase cluburi cu bugete net superioare celui de care dispune SCM Râmnicu Vâlcea. Printre acestea, amintim pe CSM Bucureşti, Corona Braşov ,Gloria Buzău, Minaur Baia Mare, Gloria Bistriţa (2 milioane de euro numai de la Consiliul Judeţean Bistriţa), Dunărea Brăila, etc. Dacă amintim că din bugetul de care dispunem se investeşte cu chibzuinţă şi în secţia de fotbal, cu multe grupe de copii şi juniori (340 copii legitimaţi) grupe care beneficiază de instruire calificată, echipament şi participare gratuită în competitii. Aceste grupe produc elemente pentru fotbalul de performanţă mai multe şi mai valoroase decât ale multor Centre cu tradiţie din România, putem spune că banii sunt cheltuiţi cu multă chibzuinţă şi responsabilitate.

Din păcate pe plan international, echipa noastră, după ce elimină echipa turcă Kastamonu, pică la tragerea la sorţi cu o echipă foarte puternică din Danemarca, Ikast Herning. Lipsa experienţei internaţionale se vede la jucătoarele noastre, care sunt depăşite de experimentatele daneze, care vor ajunge de altfel în semifinalele competiţiei.

Acest lucru nu ne-a demobilizat, ci dimpotrivă, ne-a mobilizat şi toată atenţia s-a mutat pe meciurile din campionat şi Cupa României, iar la sfârşitul campionatului 2018-2019, SCM RM. VÂLCEA era noua campioană a României!

În Cupa României, echipa pierde în mod nemeritat finala disputată cu CSM Bucureşti.

Partea a III-a

Campionatul 2019-2020 trebuia să fie pentru echipa noastră un campionat al confirmării rezultatelor din anul precedent. O misiune grea, ţinând cont că CSM Bucureşti se întăreşte considerabil, rănită în orgoliul ei. Lucru normal, la ce investiţie se face acolo. Dar vorba aceea, nu-i de ajuns să ai bani, trebuie şi să ştii ce să faci cu ei. Pe lângă CSM Bucureşti, mai multe echipe se întăresc cu achiziţii de seamă, astfel că Gloria Buzău, Minaur Baia Mare, Corona Braşov, Gloria Bistriţa devin echipe cu pretenţii la podium.

Nici noi nu stăm cu mâinile în sân şi ne întărim unele posturi. Apar la echipă Batinovic, Gonzalez, Liscevic, Norgaard, Trifunovic, transferuri care s-au dovedit foarte bune. Conducerea clubului reuşeşte şi anul acesta să aducă lângă echipă firme care vor susţine financiar activitatea echipei. Alături de Annabella/Râureni, Diana, Antares, Farmaciile Băjan, Damila, Fortuna, Carrefour se alătură firme care îşi vor asocia imaginea de rezultatele echipei noastre. Astfel, apar Nurvil, Bormir, Diangi şi altele.

Participarea echipei de handbal în Liga Campionilor ridică însă noi probleme clubului, datorită unor standarde ridicate impuse de către Federaţia Europeană de Handbal, mai ales pentru sălile în care se desfăşoară competiţia.

Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, propietate a MTS, nu mai îndeplinea condiţiile necesare, iar propietarul nu are bani să o igienizeze cel puţin, ca să nu mai vorbim de reparaţii şi modernizări. Vestiarele nu asigură standardele de igienă impuse, iluminatul este vechi şi insuficient, nu asigură numărul de lucşi necesar desfăşurării competiţiilor, acoperişul este compromis şi când plouă apa se infiltrează în incinta sălii, ca să nu mai vorbim despre logistica necesară desfăşurării competiţiilor.

În aceste condiţii, Primăria face eforturi deosebite pentru a prelua acest obiectiv, ca să poată investi în modernizarea lui. Spre bucuria noastră, a tuturor, se aprobă trecerea Sălii Traian în patrimoniul Municipiului, iar Primăria o dă în administrare clubului nostru.

Se trece imediat la modernizarea acestuia, făcându-se o ierarhizare a urgenţelor impuse de desfăşurarea jocurilor. Se schimbă mai întâi iluminatul, se modernizează vestiarele, se modernizează spaţiile obligatorii din caietul de sarcini al EHF (sală conferinţă, sala VIP, camera pentru observator, etc) se asigură logistica necesară, se modernizează toate birourile care deveniseră insalubre, iar în final se dau jos tribunele metalice inutile şi inestetice.

La primele jocuri din Liga Campionilor, Federaţia Europeană de Handbal a trimis, în afara observatorului de joc şi un observator de marketing, venit special pentru a se asigura că Sala Sporturilor Traian se ridică la nivelul competiţiei.

Putem spune cu mândrie că la toate jocurile pe care echipa noastră le-a disputat acasă, delegatii EHF au avut numai cuvinte de laudă la adresa clubului nostru, pentru modul cum au fost organizate aceste jocuri, precum şi faptul că au fost plăcut impresionaţi de atmosfera pe care acest public fantastic o creează la meciuri.

Ca o concluzie, nu numai oaspeţii nostri, echipele care ne vizitează, dar şi componentele echipe noastre rămân plăcut suprinse de schimbările survenite. Rapoartele efectuate, investiţiile, modernizările au necesitat cheltuieli considerabile, absolut necesare, suportate din bugetul clubului.

Campionatul 2019-2020 este foarte bun pentru echipa noastră, chiar dacă din nefericire apar şi unele accidentări, care fac ca jucătoare importante să stea pe margine mai mult timp ( Fernandez, Da Silva, Băcăoanu).

Ritmul este infernal cu meciuri multe, timp de refacere minim, ca să nu mai punem la socoteală meciurile şi deplasările din Champions League.

Pentru a doua oară consecutiv, SCM Rm. Vâlcea termină campionatul pe locul I, luând din nou faţa echipei CSM Bucureşti.

Pe plan international, SCM Rm Vâlcea se califică în sferturile de finală a Champions League, meciuri care din păcate nu se mai dispută din cauza pandemiei. SCM RM. VÂLCEA este însă între primele opt echipe din Europa!

Cati dintre suporteri s-ar fi gândit că o sa ajungem aici, în vârful ierarhiei, într-un timp aşa de scurt? Targetul nostru a fost să urcăm an de an, iar obiectivul a fost să umplem Sala Sporturilor, ca pe vremuri. Daca realizăm aşa ceva, înseamnă ca noi cei din conducerea clubului ne-am făcut treaba pentru care am fost puşi acolo şi vă mulţumim că aţi fost şi sunteti alături de noi.

Sigur că sunt şi cârcotaşi politici, cărora nu le cad bine rezultatele echipei şi care spun că dacă se va schimba conducerea administrativă a oraşului, vor schimba conducerea clubului, aducând profesionişti, pentru că ei vor performanţă.

Dacă n-ar fi penibili, ar fi hazlii. Ce performanţă mai vrei? De doi ani suntem campioana României, jucăm în Champions League. Dacă nu stiţi, asta este cea mai importantă competiţie din Europa. Suntem în primele opt echipe din Europa, pentru că nu s-au mai disputat sferturile de finală. Era posibil să fim şi mai sus.

Dar, probabil aţi vrea să duceţi această echipă într-un campionat interstelar!! Noi nu putem asta. Vă lăsăm pe voi, când veţi conduce acest club.

Oricum sunteţi nehotărâţi. Odată spuneţi că veţi tăia finanţarea echipei, că de ce să dai bani la sport, odată spuneţi că vreţi performanţă, nu ce este acum la acest club.

Acestea au fost posibilităţile noastre manageriale şi ne cerem scuze dacă nu întotdeauna am fost la înălţime. Noi suntem oameni şi mai şi greşim. Oricine poate face mai mult este invitat să vină în locul nostru, pentru că nu ţinem de scaune. Pentru că, la ce promisiuni aţi făcut în această campanie, cu siguranţă Rm. Vâlcea nu va mai face parte din oraşele de pe Pământ, ci cu siguranţă va fi în altă galaxie, una net superioară omenirii.

Noi mulţumim oamenilor din Rm. Vâlcea şi din tară, care iubesc această echipă şi care au fost şi sunt alături de noi. Mulţumim galeriilor care ne susţin necondiţionat şi care mereu sunt alături de fetele noastre.

Conducerea SCM Râmnicu Vâlcea

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...