Administraţie

Constantin Rădulescu: Continuăm dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă cu aparatură medicală

La finalul acestei luni, în şedinţa ordinară, Consiliul Judeţean Vâlcea va aloca bani pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă.

„Consiliul Judeţean Vâlcea va aloca partea de cofinanţare pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. La finalul acestei luni, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, le voi propune colegilor să alocăm partea de cofinanţare care ne revine nouă, întrucât am solicitat Guvernului, în mai multe rânduri, alocarea de fonduri pentru aparatură medicală. Vom aloca banii pentru dotarea spitalului cu 5 lămpi scialitice pentru săli de operaţii şi 4 mese de operaţie pentru secţiile chirurgie şi ortopedie, dar şi cu două aparate de radiodiagnostic Roentgen mobile cu braţ C. Aşa cum am mai spus, facem acest lucru pentru că îmi doresc ca, în următorii patru ani, să avem cele mai bune spitale din regiune”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...