Sub Lupă

Prinşi cu substanţe interzise de jandarmii vâlceni

Pe lângă acţiunile specifice virusului SARS COV 2 din această perioadă, jandarmii nu îşi neglijează misiunile specifice de zi cu zi.

Astfel că, sâmbătă seara, 18 iulie, orele 21.00, echipajul de Acţiuni Speciale şi Intervenţie Antiteroristă aflat în serviciu, a observat cum un autoturism se plimba haotic pe străzile din Cartierul Ostroveni, riscând să accidenteze pietonii de pe trotuar.

Având în vedere aceste aspecte, autoturismul a fost urmărit timp de câteva minute, până când persoana care îl conducea, a oprit benevol în parcarea unui bloc din zonă.

În momentul în care tinerii au fost interceptaţi de către jandarmi, aceştia erau incoerenţi, iar în autoturism se simţea un miros puternic de substanţe interzise.

Tinerii cu vârste cuprinse între 22-25 de ani au recunoscut că au consumat substanţe interzise, iar în urma controlului corporal şi al autoturismului au fost găsite mai multe fragmente şi ţigarete confecţionate din foiţe specifice tutunului, chiştoace şi o tigară de tip joint.

Au fost întocmite documentele specifice pentru continuarea cercetărilor de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, iar acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...