Sport

Evgenija Minevskaya: „Îmi place Vâlcea, este un oraş mic şi frumos, am fost impresionată şi când am jucat cu Brest aici”

Evgenija Minevskaya a fost transferată de Vâlcea de la Brest Bretagne şi este nerăbdătoare să joace din nou handbal, după o perioadă grea pentru toată lumea.

„Ultimele trei luni au reprezentat o perioadă chiar ciudată, handbalul este un sport de echipă, ca să îl practici ai nevoie de forţă şi agilitate. Am avut noroc că în Germania am avut propria sală de fitness şi asta m-a ajutat foarte mult în pregătire. Dacă Liga Campionilor ar fi continuat să se joace normal, cred că Gyor era favorită la câştigarea Ligii, avea cea mai bună echipă, dar şi Brest le putea pune serioase probleme. Sunt foarte supărată că s-a anulat turneul final de la Budapesta, cred că SCM Rm. Vâlcea avea o mare şansă să meargă în primele patru echipe”, a spus Minevskaya pentru Prosport.

Nemţoaica este un apărător excelent şi impresionează în aceeaşi măsură şi în faza de atac. „Shenia”, cum o alintă colegele, este la prima experienţă în România. Ea a rămas plăcut impresionată de Vâlcea încă din toamna anului trecut, când a venit cu fosta ei echipă Brest şi a jucat împotriva SCM (meci câştigat de echipa franceză cu 26-23): „Îmi place Vâlcea, este un oraş mic şi frumos, am fost impresionată şi când am jucat cu Brest aici, am avut un joc greu, iar atmosfera din Sala Traian a fost uimitoare. Am ales să vin la SCM şi datorită jocului direct de la Vâlcea, din Liga Campionilor, mi-a plăcut mult echipa, deoarece pe teren toate jucătoarele luptă una pentru cealălaltă, iar suporterii au fost al optulea jucător. Eu cred că la Vâlcea este o mare familie”.

Evgenija Minevskaya se aşteaptă la un campionat echilibrat în România, deoarece multe echipe s-au întărit în această vară. Ea a vorbit şi despre noul format al Ligii Campionilor, care propune două grupe foarte puternice: „La Vâlcea este o echipă foarte bună, cu spirit de echipă, am colege minunate, totul este perfect şi sunt foarte fericită. Clubul nu a stabilit încă un obiectiv pentru viitorul sezon, dar ţelul meu este de acela a juca foarte bine la fiecare meci, atât în campionat cât şi în Liga Campionilor. Va fi un campionat mult mai puternic faţă de sezonul trecut, sunt multe echipe bune care s-au întărit cu jucătoare străine, nu va fi o luptă doar cu CSM Bucureşti. În Liga Campionilor este mai greu în noul format, cu două grupe de câte 8 echipe, ambele serii sunt puternice, iar toate formaţiile vor lupta să prindă primele două locuri şi să meargă direct în sferturile de finală. Eu cred că avem şanse reale pentru ca Vâlcea să meargă mai departe din această grupă”.

Părinţii jucătoarei sunt campioni mondiali şi olimpici

Minevskaya este născută în Belarus, dar s-a mutat cu familia în Germania când avea un an. Ambii părinţi, Andrej Minevski şi Swetlana Minevskaya, au jucat handbal de performanţă, tatăl fiind campion olimpic, iar mama dublă campioană mondială cu URSS: „Părinţii meu au avut mereu influenţă asupra mea, de când am început handbalul. Mereu m-am consultat cu ei, după meciuri vorbesc cum a fost jocul şi ce am de îmbunătăţit”.

Evgenija Minevskaya a jucat în ultimul sezon la Brest (Franţa), iar în cariera sa a mai evoluat la trei cluburi din Germania: Thuringer, Metzingen şi Leipzig. Jucătoarea SCM-ului este componentă a naţionalei Germaniei, pentru care strâns 88 de selecţii şi 159 de goluri.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...