Sub Lupă

Descinderi ale procurorilor DIICOT în 12 locaţii, la o reţea de infractori care au plasat BANI FALŞI în Vâlcea

Operaţiune de amploare a DIICOT, la o reţea de infractori care au plasat bani falşi pe piaţă. Bancnote de 50 de euro contrafăcute au fost plasate de o grupare din Hunedoara în cel puţin 15 oraşe ale ţării. Liderul grupării făcea rost de bancnotele false din Italia, iar ceilalţi le distribuiau, conform unui comunicat al DIICOT.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Timişoara şi poliţiştii au făcut joi 12 percheziţii domiciliare în Hunedoara, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în punere în circulaţie de valori falsificate străine în formă continuată şi înşelăciune în formă continuată, conform Mediafax.

Anul trecut, în judeţul Hunedoara s-a constituit şi a acţionat în mod coordonat un grup infracţional organizat specializat în plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 euro, prin iniţierea de relaţii comerciale, care le permiteau plata cash cu bancnotele în litigiu, în special prin diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care postează anunţuri pe site-uri de profil.

Cercetările au scos la iveală că membrii grupului infracţional organizat erau din Petroşani, însă au acţionat în oraşe unde puterea de cumpărare este superioară celei din Valea Jiului şi unde recunoaşterea lor de către persoanele vătămate să fie îngreunată.

Astfel, în cursul anilor 2019-2020, membrii grupului infracţional au derulat multiple tranzacţii frauduloase, prin plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 euro, prin inducerea în eroare a unor vânzători de bună-credinţă din Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Arad, Oradea, Marghita, Oţelu Roşu, Caransebeş, Deva, Hunedoara, Alba Iulia, Cluj Napoca, Haţeg, Sibiu, Sebeş şi Călăraşi.

Activitatea era organizată pe două paliere, în sistem piramidal, sub coordonarea liderului care avea rolul procurării şi aprovizionării grupării cu bancnote contrafăcute, prin prisma conexiunilor avute cu o grupare de falsificatori din Italia.

Pe palierul de execuţie erau 3 persoane cu rolul de a iniţia contacte cu diferite persoane de pe platforme de achiziţii online, cu anunţuri de vânzare a diferitor bunuri electronice, în special telefoane mobile, şi de a plasa astfel pe piaţă bancnotele falsificate.

La gruparea infracţională organizată au aderat treptat şi alţi membri care au primit valută contrafăcută de la membrii grupării şi au procedat la plasarea acesteia pe piaţă în aceeaşi modalitate.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara vor fi audiate 10 persoane.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...