Economic

Vara a găsit euro tot la 4,84 lei

Leul a avut o săptămână pozitivă la care a contribuit revenirea apetitului pentru risc în condiţiile în care majoritatea statelor europene se reîntorc la o viaţă normală iar programele de revenire economică ale Comisiei Europene oferă încredere investitorilor.

Reducerea dobânzii-cheie a BNR de la 2 la 1,75% a fost receptată cu calm de piaţa locală, astfel că media euro a scăzut joi la 4,8387 lei, pentru a închide săptămâna la 4,8393 lei.

Tranzacţiile de vineri s-au realizat în culoarul 4,836 – 4,842 lei, cu închiderea la 4,838 lei. Seara, după anunţul făcut de Standard and Poor's că menţine ratingul României la la nivelul „BBB-”, cu perspectivă negativă, valoare identică cu cea stabilită la finalul anului trecut, cotaţia euro a scăzut pe pieţele americane până la 4,835 lei.

În următoarele săptămâni, este de aşteptat ca media euro să fie stabilă în jurul valorii de 4,84 lei. Evoluţia leului va fi influenţată, de-acum încolo, mai mult de jocul politic, având în vedere lipsa de sprijin din Parlament a guvernului.
Cei aflaţi în opoziţie se pregătesc să revină la promisiunile populiste care să le asigure sprijin electoral. La rândul său, guvernul trebuie să prezinte programe şi ţinte clare, ce pot asigura revenirea rapidă a economiei româneşti.
Media dolarului american a scăzut de la 4,3293 la 4,2695 lei, un curs mai mic fiind atins în 11 martie.

Moneda elveţiană s-a depreciat vinei până la 1,082 – 1,092 franci/euro, media coborând astfel la 4,4587 lei, minim al ultimei luni şi jumătate.

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,4413 la 5,3923 lei.

Preţul gramului de aur a scăzut de la 242,0617 lei, maxim stabilit marţi, la 234,5040 lei, în şedinţa de vineri, în condiţiile în care uncia de aur a coborât pe pieţele specializate la sfârşitul săptămânii la 1.673 dolari, la închiderea pieţei, de la o deschidere la 1.713 dolari.

Decizia BNR de reducere a dobânzii de politică monetară şi injecţiile constante de lichiditate prin operaţiuni repo au menţinut tendinţa descendentă a indicilor ROBOR.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,25%, o valoare mai mică, de 2,22%, fiind înregistrată în 24 aprilie 2018.

În schimb, indicele ROBOR la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 2,34% la 2,33%, nivel comparabil cu cel de la sfârşitul lui martie 2018. În schimb, indicele la 12 luni a stagnat la 2,42%.

După opt şedinţe consecutive de creştere, euro atingând vineri un maxim de 1,1384 dolari, maxim al ultimelor aproape trei luni, piaţa americană a închis săptămâna la 1,1291 dolari, după ce Departamentul Muncii al SUA a anunţat că economia a creat 2,5 milioane locuri de muncă iar şomajul a scăzut la 13,3%.

Bitcoin a crescut la începutul lunii la aproape 10.400 dolari, după care a atins un minim de circa 9.300 dolari. La sfârşitul săptămânii trecute, criptomoneda fluctua pe platformele specializate între 9.500 şi 9.900 dolari.

Analiza cuprinde perioada 1 – 5 iunie

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...