Sport

Fotbal, Liga a II-a

E. Stoica şi Daouda, suspendaţi pentru derby-ul Vâlcii

Ambii cu probleme la inghinali, Posteucă şi Tomozei sunt incerţi

Pentru derbyul vâlcean din etapa a XIV-a a Seriei B2, Damila-CSM, cei doi antrenori, Erik Lincar respectiv Laurenţiu Tudor au probleme de lot.

Astfel, la echipa din Zăvoi, mijlocaşul Thiandoum Daouda este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, iar absenţa acestuia cântăreşte greu, senegalezul fiind un jucător util în special la meciurile din deplasare. În plus, la CSM vor lipsi şi Gogoşoiu, aflat în refacere după operaţia la umăr, dar şi Eremia, nerefăcut încă după luxaţia suferită la cot.
Fundaşul drepta Tomozei, care resimte încă dureri la inghinali are şi el şanse mici să joace sâmbătă. În schimb, a fost recuperat Fl. Pârvu, refăcut după o infecţie la călcâi, cauzată de bătături.

Având la dispoziţie un lot mai echilibrat numeric şi valoric, antrenorul Damilei, Erik Lincar nu este nici el ferit de probleme.
În mod cert va lipsi fundaşul drepta Edi Stoica, eliminat etapa trecută, iar pe acest post ar putea apărea tizul acestuia, Al. Stoica. Va absenta şi Iancu, aflat în refacere după o accidentare la inghinali, însă tânărul mijlocaş de bandă nu a fost folosit deloc în acest sezon. Accidentat în jocul de la Sânmartin, fundaşul central Posteucă acuză probleme la inghinali şi nu a făcut antrenament în aceste zile, fiind incert pentru joc.
Partida Damila - CSM se dispută sâmbătă, la Drăgăşani, cu începere de la ora 11.00

În aceste zile, siteul nostru vă va ţine la curent cu ultimele noutăţi despre derby-ul judeţului Vâlcea, Damila - CSM, un meci care se anunţă cu scântei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...