Sport

Handbal feminin

Berbecaru: Avem cea mai accesibilă grupă

Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru este dezamăgit că echipa sa nu este în aceeaşi grupă cu Gyor. "Eu îmi doream să picăm cu Gyor în grupă, pentru a le evita în semifinale. Consider că în plan sportiv avem cea mai accesibilă grupă. De Gyor putem scăpa şi altfel în semifinale, adică să încheiem grupa pe acelaşi loc ca ele. Acum, ca să glumesc, dacă ele vor pierde un meci şi noi va trebui să pierdem unul. Oricum, obiectivul nostru este să câştigăm tot până la final, deci nu se pune problema să ne gândim la vreun eşec", a declarat Petre Berbecaru.
Şeful de la Oltchim crede că ştie deja echipele care vor obţine calificarea în semifinalele Ligii Campionilor şi merge pe mâna favoritelor. "Din grupa A cred că vor merge în semifinale Gyor şi Larvik, iar din a noastră, noi şi Krim. Nu dau prea multe şanse lui Buducnost, deţinătoarea trofeului. Au pierdut cele mai bune două jucătoare, adică Popovici şi Bulatovici, care făceau cât trei sferturi din echipă. Nu au câştigat nici grupa preliminară, deci şansele lor sunt scăzute", a mai afirmat Berbecaru.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...