Politică

Eugen Neaţă, deputat #PSD: "Guvernul trebuie să plece cu ordonanţă cu tot!

Am scris de mai multe ori despre lucrurile prost făcute în perioada situaţiei de urgenţă. Printre ele, amendarea cu sume excesiv de mari a celor care au încălcat minor regulile, la grămadă cu cei care s-au bătut cu forţele de ordine prin cartierele mărginaşe, mi s-a părut şi gravă şi profund nedreaptă.
Cineva a notat zilele trecute la o postare de-a mea că n-aş fi de acord cu ideea de penalizare a abaterilor de la norme.
Eu am o întreagă carieră de poliţist în spate şi ştiu foarte bine care este rolul unei penalităţi. O #amendă este mai întâi un avertisment, după cum se ştie în lumea largă, civilizată, aş zice. Mai puţin ştiu acest adevăr elementar cei care au scris ordonanţa care impune forţelor de ordine să amendeze pe toată lumea, cu cât mai mulţi bani.
S-a vorbit la un moment dat că cei din stradă au primit chiar o normă de amenzi, dacă vă mai aduceţi aminte. Dar nimeni n-a avut urechi să audă şi s-a ajuns la sute de mii de amendaţi.
Sunt de părere că mai ales acum, în pandemie, oamenii se conformează înţelegând normele, nu după ce li se ia casa şi pătulul pentru că au ieşit din curte să recupereze purcelul care a fugit pe stradă.
Există la ţară gospodării pe care niciun cumpărător nu dă cele 20 de mii de lei cât au primit amendă unii oameni care n-au avut la ei declaraţia de deplasare. Ca să ştim ce trebuie să vândă cei care au fost amendaţi pentru a scăpa de urmărirea legii.
Deci, Curtea Constituţională a declarat #neconstituţională, la sesizarea Avocatului poporului, #ordonanţa care a săltat la cer amenzile din vremea pandemiei. Motivul? Ordonanţa este prost scrisă, incompletă în termenii ei juridici şi fără criterii de aplicare a amenzilor în mod diferenţiat.
Înainte de a o spune Curtea Constituţională, a spus-o o bună parte a presei, am spus-o şi noi, parlamentarii Partidului Social Democrat, şi au spus-o, în primul rând, oamenii amendaţi la bunul plac al celui care a scris procesul-verbal.
Iată cum ceea ce trebuia să fie o normalitate, amendarea unui om care încalcă o regulă, a devenit un scandal şi un #abuz în care, cum am mai spus, au fost târâţi poliţiştii care au muncit zi de zi şi noapte de noapte în această criză.
Nu este deloc bine ce s-a întâmplat. Zeci de mii de poliţişti, de jandarmi şi chiar de militari sunt priviţi acum cu alt sentiment decât cel de respect pentru munca lor, numai pentru că cei care i-au trimis în stradă nu au scris bine o ordonanţă şi nu s-au gândit că au în faţă un popor care se poate apăra de abuz. Şi, de partea cealaltă, zeci de mii de delincvenţi jubilează, bineînţeles: iar au avut dreptate în faţa legii! Scrierea unei ordonanţe în mod greşit pentru vremuri de criză este o dovadă de amatorism, de nepricepere juridică şi de iresponsabilitate guvernamentală.
Anularea acestei ordonanţe pune lucrurile la punct, dar nu recuperează banii luaţi de la oameni pe nedrept, sacrificiul de timp şi de nervi, de viaţă, în primul rând, pe care l-au făcut toţi cei implicaţi.
#Guvernul liberal poate să plece acasă împăcat. A făcut tot ceea ce omeneşte se poate face pentru a rămâne repetent la conducerea unei ţări care va ieşi în curând din casele unde s-a izolat de teama virusului ucigaş şi care va da nas în nas cu criza economică ce tocmai vine".

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...