Administraţie

Start pentru concretizarea unui alt proiect cu finanţare europeană: încep lucrările de reabilitare termică la internatul şi cantina Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân”

Luni, 27 aprilie, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare termică la internatul şi cantina Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân”, proiect cu finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. După mai multe proceduri de selecţie anulate ca urmare a neprezentării unor firme interesate, proiectul a fost adjudecat la cea de-a patra lansare în SEAP, iar în data de 24.03.2020 s-a încheiat contractul de execuţie a lucrărilor cu o durată de 12 luni.

În cadrul acestui proiect al cărui obiectiv specific îl constituie creşterea eficienţei energetice urmează să fie realizate mai multe lucrări, printre care izolarea termică a pereţilor exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie performantă din PVC pentacameral, termoizolarea planşeului peste ultimul nivel (în pod), izolarea termică a planşeului peste subsol, înlocuirea totală a distribuţiei instalaţiei de încălzire, repararea/refacerea distribuţiei de apă caldă menajeră, înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele cu LED cu durată mare de viaţă şi consum redus, montarea de panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parţială a consumului electric, precum şi refacerea tencuielilor degradate, a şarpantei, a învelitorii din ţiglă ceramică, a trotuarelor de protecţie din jurul clădirilor etc.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...