Economic

CIECH Soda România reia producţia de silicaţi la fabrica din Râmnicu Vâlcea

Un nou generator de abur de mici dimensiuni a intrat în funcţiune la CSR. Producţia de silicat lichid este reluată, pentru a acoperi creşterea necesarului de silicat al unui producător local de detergent.

CIECH Soda România a anunţat o operaţiune de instalare de urgenţă în fabrică a unui generator de abur de mici dimensiuni, în vederea reluării producţiei de silicaţi lichizi. Generatorul de abur Clayton a fost importat din Belgia şi are scopul de a veni cu o soluţie la necesarul de silicaţi în creştere al unuia dintre producătorii importanţi de detergent de pe piaţa locală. Pe fondul pandemiei, producătorul se confruntă cu o creştere bruscă a cererii de produse de curăţenie speciale, pentru care silicaţii reprezintă un ingredient important.

CIECH Soda România a investit aproximativ 300.000 de lei în transportul şi instalarea generatorului şi în costurile cu racordarea la reţelele de gaze şi apă, precum şi în punerea în funcţiune a liniei de producţie a silicaţilor.

Producţia de silicaţi lichizi a fost oprită pe data de 17 septembrie 2019, ca urmare a denunţării unilaterale a contractului pentru furnizarea de abur de către CET Govora, care, începând cu anul 2016, a impus majorări succesive ale preţului aburului, noul nivel solicitat depăşind cu 35% pragul de sustenabilitate al companiei CIECH Soda România.

În ultimele şase luni, CIECH Soda România a suportat costurile unei opriri temporare a activităţii fabricii, în speranţa găsirii unei soluţii pe termen lung pentru aprovizionarea sustenabilă cu abur, în urma numeroaselor demersuri la toate autorităţile locale şi naţionale competente.

La finalul lunii martie 2020, perioada de oprire temporară a activităţii s-a încheiat fără niciun răspuns din partea autorităţilor şi 85% dintre cei 600 de angajaţi au fost nevoiţi să părăsească compania, majoritatea dintre ei prin intermediul unui program de disponibilizări voluntare. Compania a păstrat un mic număr de angajaţi în vederea operaţiunilor de întreţinere pe durata de standby prelungit, precum şi echipa dedicată producţiei de silicaţi.

CIECH Soda România a început elaborarea de planuri pentru construirea propriei centrale în cogenerare, pentru a-şi asigura într-un mod eficient volumele şi calitatea aburului necesar pentru reluarea producţiei de sodă. Compania speră că o astfel de soluţie ar putea fi identificată şi implementată într-un interval de aproximativ trei ani, în funcţie de rapiditatea obţinerii autorizaţiilor necesare pentru construcţia centralei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...