Actualitate

Lăsaţi scandalul, suporterii Craiovei plâng după echipă!

Cu o nouă victorie trecută în contul Craiovei în play-off-ul contra Federaţiei, soarta echipei fanion din Oltenia rămâne tot incertă

Universitatea Craiova pare a nu avea linişte. Dacă în mandatul trecut, atunci când la Primăria Craiovei se afla Antonie Solomon, replicile tăioase şi scandalurile cu instituţia primăriei erau la ele acasă, se pare că nici cu noua conducere Adrian Mititelu nu se înţelege mai bine. În tot acest război, suporterii par a fi singurii care au înţeles că vorbele sunt de prisos în acest moment şi fac un apel prin care cer să se strângă rândurile şi să se formeze o echipă la Craiova, indiferent cine o să fie conducător.

Mititelu, însărcinat de Olguţa

În timpul unei conferinţe de presă, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că a primit aprobare de la Premierul României, Victor Ponta, pentru construirea unui stadion în locul celui vechi, însă pentru asta trebuie să existe o echipă. „Domnul Adrian Mititelu, finanţatorul Universităţii Craiova, are sarcină ca până în primăvară să creioneze o echipă de fotbal. Dacă va refuza, vom găsi alte soluţii...”, a fost declaraţia primarului Lia Olguţa Vasilescu, care pare să îl fi înfuriat pe Adrian Mititelu. Reacţia finanţatorului Universităţii Craiova a venit rapid şi a şocat prin duritate. „Această doamnă primar a Municipiului Craiova nu poate să-mi dea mie sarcină, nici dacă se mai naşte de zece ori!” Şirul atacurilor a continuat, primarul Craiovei fiind acuzat că face jocurile lui Sandu sau Dragomir. „Prin această atitudine, doamna Vasilescu face, direct sau indirect, jocurile inculpaţilor de la FRF pentru a face o echipă, cu scopul de a trece în plan secund situaţia de fapt a Universităţii Craiova”, a mai spus finanţatorul Craiovei, Adrian Mititelu.

Vlad Roşca, sceptic în privinţa repunerii echipei în drepturi

Deşi lucrurile păreau să reintre în normal în urma procesului câştigat de Universitatea Craiova în urmă cu o săptămână, proces prin care s-a reuşit anularea deciziei de excludere a clubului, lucrurile nu sunt atât de simple. Echipa trebuie repusă în drepturi, în situaţia anterioară excluderii. Prin repunerea în drepturi, practic, Universitatea Craiova trebuie să revină în liga a doua cu întregul lot de jucători existent în momentul excluderii. Astfel, Găman, Lung, Prepeliţă, Florin Costea şi toţi ceilalţi sunt nevoiţi prin această decizie să se reîntoarcă la clubul din Bănie, lucru care în acest moment pare imposibil. Vicepreşedintele Universităţii Craiova a comentat pentru Săptămâna în Oltenia situaţia Craiovei: „Federaţia trebuie să ne repună în drepturi, în situaţia anterioară excluderii, adică să avem lotul de jucători şi să ne reînscrie unde eram. Au existat două decizii împotriva noastră, şi acum nu mai există niciuna. Suntem membrii cu drepturi depline. Să vedem dacă de la anul o să avem echipă în divizia B pentru că noi mai avem şi cealaltă decizie care este executorie şi pe care nu au vrut să o pună în practică, cea din iunie”, a declarat Vlad Roşca, vicepreşedintele Universităţii Craiova. Nici premierul României nu a scăpat de furia lui Adrian Mititelu. Acesta a fost tras la răspundere că încă nu a răspuns unei scrisori pe care finanţatorul echipei oltene i-a trimis-o în urmă cu aproximativ cinci luni.

Lia Olguţa Vasilescu: Nu confundaţi primarul cu finanţatorul echipei

Lia Olguta Vasilescu a ţinut să precizeze că ea nu îşi poate asuma rolul de finanţator al unei echipe de fotbal. „Nu mai confundaţi primarul cu finanţatorul echipei de fotbal! Primarul are sarcina să asigure un stadion corespunzător şi facem demersurile pentru ca a doua investiţie în domeniul sportului pentru craioveni să fie un stadion nou”, a fost declaraţia prin care primarul Craiovei s-a delimitat de orice suspiciune cu privire la implicarea financiară a instituţiei primăriei la clubul oltean. Aceasta a încheiat prin a declara că rolul primarului este să asigure cheltuielile de adminstrare ale stadionului, care înseamnă tot bani pentru echipă, însă aceasta nu se poate duce să caute jucători.

"Domnul Adrian Mititelu, finanţatorul Universităţii Craiova, are sarcină ca până în primăvară să creioneze o echipă de fotbal. Dacă va refuza, vom găsi alte soluţii...", Lia Olguţa Vasilescu, primar Crioava

Gigi „Bormaşină”, privit cu ochi buni de Mititelu

Se pare că mult mai privilegiat decât primarul Craiovei se află City Managerul oraşului, Gheorghe Nedelescu. Aceste este, conform spuselor lui Adrian Mititelu, una din puţinele persoane din cadrul primăriei care este în măsură de a da o indicaţie în privinţa clubului din Bănie. „Poate, eventual, să îmi dea indicaţii Nedelescu sau un alt angajat al Primăriei”, a declarat Adrian Mititelu, cel care se pare că nu a uitat că actualul City Manager a avut legături strânse cu Universitatea Craiova.

Suporterii vor echipă şi pe Sandu şi Mitică după gratii

În acest război, fanii Craiovei se declară imparţiali. „Nu ne interesează acest război! Puţin ne pasă cine cu cine se ceartă, noi vrem să vedem odată echipă la Craiova. Doi ani sunt deja prea mulţi, iar încă unul fără fotbal nu e posibil. Nu ne interesează de unde o să fie bani, dacă o să facă primăria echipă sau altcineva, dar trebuie ca numele Universităţii Craiova să reapară pe harta fotbalului românesc”, a declarat pentru Săptămâna în Oltenia Gabi Blondu, liderul galeriei Universităţii Craiova.
Acesta nu a ratat ocazia de a anunţa că protestele împotriva cel doi şefi ai fotbalului românesc, Mitică Dragomir şi Mircea Sandu vor continua. „Le declarăm încă o dată celor doi, Mitică şi Sandu, că nu o să scape de noi. E momentul să se ducă acolo unde le este locul, la puşcărie, pentru că au făcut prea mult rău fotbalului. Este timpul ca justiţia să îşi facă datoria”, a încheiat într-un ton plin de optimism Gabi Blondu, liderul galeriei Univerităţii Craiova.

Marcel Iancu: „Craiova trebuie de la anul să aibă echipă de fotbal”

Şi preşedintele Universităţii Craiovei, Marcel Iancu, vrea să vadă de la anul echipă de fotbal la Universitatea Craiova. „Este necesar ca de la anul să fie iarăşi echipă de fotbal la Craiova. Este de datoria lui Adrian Mititelu să facă echipă pentru aceşti minunaţi suporteri. Ei nu mai pot să reziste încă un an fără echipă, deja este prea mult pentru ei”, a concluzionat Marcel Iancu care pare să se alăture suporterilor pentru cauza lor de a vedea din nou fotbal pe stadionul Ion Oblemenco.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

20.11.2012 - 12:57Andreea Caprescu:Fara ca cineva sa mai emita pretentii, orice comentariu care aduce injurii redactorilor SiO sau pur si simplu promoveaza expresii vulgare nu va fi publicat. Cine nu stie sa-si stearga vocabularul de pres inainte de a isi exprima o opinie, merita sa fie redus la tacere. Multumesc

19.11.2012 - 19:38cristina:Este foarte important ca exista sustinere din partea premierului Victor Ponta,pune'ti repede de'o echipa si hai sa vedem fotbal la Craiova

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...