Special

Compania Diana a donat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea 2.000 de teste COVID-19 şi 200 de halate

Magazinele Diana susţin autorităţile locale cu produse pentru peste 2.500 pachete pentru persoanele aflate în izolare

Compania vâlceană “Diana” depune toate eforturile necesare pentru a-şi face treaba cât mai bine şi a asigura continuitatea producţiei şi preparatelor din carne. Într-o situaţie de criză, magazinele DIANA trebuie să rămână deschise.

Astfel, măsurile pe care compania Diana le-a luat în sprijinul clienţilor şi angajaţilor de la izbucnirea epidemiei de coronavirus sunt diverse, în funcţie de specificul activităţii.

“Fiind o companie cu peste 1.300 de angajaţi, măsurile de prevenţie au fost diverse, în funcţie de specificul activităţii. În unitatea de producţie monitorizăm constant starea sănătăţii tuturor angajaţilor noştri, cărora li se verifică temperatura la accesul în fabrică/abator/secţii/depozite; monitorizăm constant personalul care a călătorit în zone de risc şi le impunem auto-izolarea dacă este nevoie; am limitat contactul angajaţilor cu persoane din exteriorul companiei, restricţionând accesul în unitate; am reorganizat turele astfel încât să minimizăm interacţiunea şi contactul între angajaţi; am înmulţit procedurile de igienizare şi dezinfecţie atât a spaţiilor de producţie, cât şi a colegilor noştri. În reţeaua de Magazine DIANA am implementat un set de reguli de siguranţă pentru clienţii noştri, reguli deja binecunoscute: diminuarea programului de muncă, limitarea unui număr de clienţi în magazin, de păstrare a distanţei, de încurajare a folosirii plăţii cu cardul, de cumpărături cumpătate, de igienizare a mâinilor, de igienizare a tuturor suprafeţelor cu care intră oamenii în contact dar şi o serie de dotări suplimentare pentru sporirea siguranţei pentru colegii noştri: panouri de protecţie în zona caselor de marcat, mănuşi, măşti, viziere, toate având ca scop prevenţia şi siguranţa!”, a declarant Adina Crăciunescu, marketing manager al companiei vâlcene “Diana”.

Şi “Diana” este alături de comunitate, având o responsabilitate faţă de oamenii care intră zi de zi în magazinele companiei, donând către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea 2000 de teste COVID-19 şi 200 de halite. Magazinele Diana din susţin şi autorităţile locale cu produse pentru peste 2.500 pachete pentru persoanele aflate în izolare.

“Am donat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea 2.000 de teste COVID-19 şi 200 de halate. De asemenea, suntem alături de autorităţile locale şi am susţinut cu produse pentru peste 2.500 pachete pentru persoanele aflate în izolare. Încercăm să nu ne oprim aici şi să fim în continuare alături!”, a declarant, pentru Forbes, Adina Crăciunescu, marketing manager al companiei vâlcene “Diana”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...