Inedit

“Adventure Park” prinde contur în judeţul Vâlcea

Judeţul Vâlcea se dezvoltă din punct de vedere turistic. Autorităţile locale vor să construiască unul dintre cele mai mari parcuri de distracţii, proiectul fiind aprobat săptămâna trecută de consilierii judeţeni.

Proiectul „ADVENTURE PARK” urmează să fie realizat în staţiunea vâlceană Voineasa. Acesta face parte din masterplanul de turism naţional şi care va dezvolta oportunităţile de a face turism în staţiunea Voineasa.

Adventure Park -Voineasa este un proiect pe fonduri europene cu finanţare 50%. Valoarea lui se ridică la 21.792. 934,78 lei, din care 10.131.957 lei reprezintă partea de cofinanţare asigurată de CL Voineasa şi CL Vaideeni. În urma implementării proiectului de la Voineasa, se va realiza un Alpine Coaster, o pistă pentru kart-uri pentru copii, dar şi pentru adulţi, se vor achiziţiona trotinete, un parc de agrement, două covoare rulante cu sistem tubing şi pârtie de schi şi tiroliană. Ideea proiectului îi aparţine vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Bogdan Pistol, care este de părere că turiştii vor găsi aici cel mai important loc de agrement.
„Este o idee ce mi-a venit în urmă cu aproximativ trei luni, am discutat-o cu primarul din Voineasa, dar şi cu cel din Vaideeni. Primii paşi, aprobarea proiectului în consiliile locale dar şi în Consiliul Judeţean au fost făcuţi.
Investiţia asigură posibilitatea petrecerii timpului liber atât pe timp de vară cât, şi pe timp de iarnă, venind ca o completare la sporturile de iarnă. Nivelul dotărilor va fi unul foarte înalt şi vom face din pârtia de la Obârşia Lotrului cel mai important domeniu schiabil din Europa de Est”, a declarat Bogdan Pistol.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...