Politică

Cu ochii pe guvernare!

Eugen Neaţă: Susţineţi imediat mediul de afaceri!

“Am scutit guvernul de efortul de a veni la putere, cum am mai spus. Am ajutat la instalarea lui pentru că ţara avea nevoie de un guvern care să acţioneze imediat împotriva pandemiei de coronavirus şi împotriva urmărilor ei.
Împotriva pandemiei luptă toate instituţiile statului conduse, cât se poate de bine, de specialiştii în ordine publică, în medicină şi în intervenţii de urgenţă. Guvernul ar face bine să sprijine acţiunile de specialitate cu aprovizionări suficiente cu materiale şi să se laude mai puţin cu reuşitele lor profesionale.
Nu guvernul stă faţă în faţă cu cei infectaţi de coronavirus, ci medicii, asistentele, infirimierii şi farmaciştii pe care îi vedem mai puţin la televizor. Nu guvernul parlamentează cu oamenii disperaţi prin vămi, ci vameşii, despre sănătatea cărora ştim foarte puţine. Nu guvernul cară targa cu oameni infectaţi, ci brancardierii de la situaţii de urgenţe, ale căror chipuri nu se văd la televizor. Dacă are nevoie de un spectacol de încredere, guvernul ar trebui să ia decizii favorabile bunei funcţionări a statului şi acum şi după trecerea pericolului medical.
Noi, social-democraţii, am cerut guvernului să se asigure că oamenii care nu pot merge la serviciu sunt susţinuţi salarial de stat, că firmele care se prăbuşesc prin inactivitate sau prin lipsă de clienţi primesc ajutor financiar de la stat pentru a rămâne în funcţiune. Avem nevoie unii de alţii şi acum şi după ce criza medicală se va rezolva.
Partidul Social Democrat a formulat public o serie de decizii guvernamentale de maximă importanţă pentru oameni şi pentru buna funcţionare a statul român acum şi după criza de coronavirus. Suspendarea ratelor bancare pentru 3 până la 6 luni, îngheţarea preţurilor la utilităţi şi renunţarea la liberalizarea preţurilor programată pentru 1 iunie 2020, acoperirea cu trei sferturi din sumă a şomajului tehnic acordat salariaţilor în perioada pandemiei, rambursarea imediată a taxei pe valoare adăugată datorată firmelor şi a concediilor medicale restante, amânarea plăţii asigurărilor de sănătate pentru firmele grav afectate, asigurarea unei scheme de finanţare cu dobândă mică a fluxurilor de producţie aflate în suferinţă şi cu dobândă mică a investiţiilor, urgentarea procedurilor de acces la fondurile europene alocate pentru depăşirea crizei medicale. Toate guvernele lumii cer mai multă disciplină de la popoarele lor. Toate popoarele lumii cer mai multă pricepere şi mai multă acţiune de la guvernele lor.
De aceea, cer Guvernului României să acţioneze financiar pentru susţinerea mediului de afaceri.
Guvernul român trebuie să se apuce de treabă imediat făcând ceea ce face un guvern eficient, nu mândrindu-se toată ziua pe la televizor cu munca profesioniştilor din ordine publică şi din sănătate”, a declarat deputatul Eugen Neaţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

22.03.2020 - 15:47ionescu ana:Pai nu a-ti fost , vroiati sa veniti iarasi la furat cea mai incompetenta conducere pe care a avut-o tara noastra,o rusine in istorie o istorie din care faceti parte si dumneavoastra

18.03.2020 - 18:10sandu:DUPA CE CA A TI FOST 3 ANI LA PUTERE SI NU A TI REALIZAT NIMIC DECAT CU LEGILE PENTRU HOTI DA TI ACUMA LECTII . MI-AR CRAPA OBRAZUL DE RUSINE 3 ani sa dau legi pentru hoti . unde sunt realizarile ma care le-a promis Dragnea in campanie ? tine banii la buzunar si nu mai da lectii pe care nu ai fost in stare sa le rezolvi ,domnule Neata

18.03.2020 - 17:05claudiu:cum sa il sustina cum la sustinut hotul de Dragnea ? si partidul de hoti care il conducea ?

Pagina 1 din 1 (3 comentarii din 3)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...