Administraţie

Milioane de euro pentru urgenţele oltenilor

Valoarea investiţiilor realizate în infrastructura de intervenţie în situaţii de urgenţă se ridică la 22 de milioane euro

Evenimentul prilejuit de recepţia Centrului de Comandă şi Control Mobil, destinat inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din cele cinci judeţe ale Olteniei – Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă”, a fost un bun moment pentru o retrospectivă a investiţiilor realizate în acest sector în ultimii ani. Valoarea totală a proiectelor pentru îmbunătăţirea infrastructurii de intervenţie în situaţii de urgenţă pentru care au fost semnate contracte de finanţare europeană în ultimii patru ani se ridică la peste 22 de milioane de euro.

Echipament de ultimă generaţie pentru personalul ISU din Oltenia

Prezent la recepţia echipamentului de ultimă generaţie în materie de intervenţii în situaţii de urgenţă, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat că recepţionarea Centrului de Comandă şi Control Mobil (CCCM) încheie un proiect european de succes, în valoare de 11 milioane de euro. „Ne aflăm aici pentru un moment deosebit în viaţa comunităţii noastre. Consiliul Judeţean Dolj a fost liderul unui proiect de 11 milioane de euro, prin care toate cele cinci inspectorate pentru situaţii de urgenţă din regiunea Oltenia au fost dotate cu maşini şi echipamente de intervenţie. În total, 44 de maşini speciale de pompieri, autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau autospeciale pentru descarcerările grele. În acest moment, încheiem acest proiect cu succes, în sensul că avem aici centrul de comandă şi control care înseamnă un obiectiv deosebit de important care costă aproximativ 500.000 de euro. Asta înseamnă că în situaţii de urgenţă, de calamităţi, în situaţii absolut speciale, pe care nu ne dorim să le avem, acest utilaj se poate poziţiona şi lucra chiar şi în vârful unui munte, se poate conecta la satelit chiar şi dacă a căzut curentul sau reţelele de telefonie. Se pot conduce toate operaţiunile de către jandarmi, de către pompieri, de toţi cei care suntem implicaţi în situaţiile de urgenţă, şi, în plus, se pot prelua toate comenzile 112 pentru cazuri de urgenţă ale cetăţenilor. Atunci când şi sistemul de ambulanţă a căzut sau orice alt sistem de acest gen, centrul de comandă şi control preia aceste comenzi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Raed Arafat a propus achiziţionarea echipamentului

Centrului de Comandă şi Control Mobil recepţionat de doljeni a fost „ochit” chiar de către părintele SMURD, Raed Arafat, acesta efectuând o vizită în SUA, în 2009, pentru a vedea la lucru un astfel de echipament. „În anul 2009, prin luna februarie, împreună cu actualul ministru al Sănătăţii, Raed Arafat, am făcut o vizită în SUA să vedem exact acest tip de centru de comandă. L-am văzut, l-am plăcut şi din acel moment a început bătălia pentru a-l putea aduce în ţară”, a confirmat secretarul de stat în MAI, Mihai Fifor. Conform acestuia, centrul de comandă are o legătură directă cu centrul operaţional de la Ciolpani, care, în caz de dezastre, asigură buna funcţionare a statului. Datele prezentate de Agenţia de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia relevă că acest proiect este primul proiect integrat la nivel regional, primul proiect regional realizat în parteneriat cu toate celelalte consilii judeţene şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...