Actualitate

Drept la replică!

SCM Râmnicu Vâlcea: “Domnule Pârvulescu, vă faceţi de ruşine!”

Domnule Pârvulescu, vă faceţi de ruşine!

Pentru început ar trebui să aveţi respect pentru meseria dumneavoastră şi să nu vă aventuraţi în afirmaţii care nu vă fac cinste. Am încercat să vă considerăm un profesionist, dar se pare că ne-am înşelat. Nu lansaţi în spaţiul public afirmaţii, dacă nu stăpâniţi noţiuni elementare în legătură cu domeniul dumneavoastră de activitate, noţiuni pe care un profesionist, aşa cum vă consideraţi dumneavoastră, ar trebui să le cunoască foarte bine. Deveniţi ridicol când afirmaţi că Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea este „O INDUSTRIE DE SPĂLAT BANI”. Daţi dovadă de rea-intenţie şi speraţi că afirmaţiile făcute vor fi crezute de locuitorii Municipiului. Acest atac frecvent, nefondat şi neadevărat, făcut la adresa clubului nostru nu face altceva decât să arate neprofesionalismul dumneavoastră. Înţelegem că v-aţi început campania electorală şi speraţi ca prin denigrare şi acuze să mai câştigaţi câteva voturi, dar acest lucru nu vă face cinste. Vă reamintim că SCM Rm. Vâlcea este o STRUCTURĂ PUBLICĂ înfiinţată printr-o Hotărâre de Consiliu Local şi este foarte grav ca un om cu meseria dumneavoastră să afirme că am putea desfăşura acţiuni de spălare de bani.

Spălarea de bani reprezintă potrivit Legii 129/2019 modul prin care infractorii încearcă să ascundă originea şi posesia reală a veniturilor provenind din activităţi criminale. Prin procesul de spălare de bani se dă o aparenţă de legalitate unor profituri obţinute ilegal de către infractori, care, fără a fi compromişi beneficiază ulterior de sumele obţinute. În categoria activităţilor ilegale intră banii proveniţi din activităţi de producţie, distribuţie şi consum de droguri, traficul de arme, traficul de carne vie, corupţia, şantajul, falsificarea de monede sau alte valori, contrabandă, etc.

Acest proces de spălare a banilor se desfăşoară în trei etape:

1) Mişcarea fondurilor obţinute în mod direct din infracţiuni
2) Ascunderea urmelor banilor pentru a se evita orice tip de investigaţie
3) Disponibilizarea banilor pentru infractor ascunzându-se originea ocupaţională şi geografică a fondurilor.

Din definiţia legală, reiese că subiectul activ al acestor infracţiuni nu poate fi o entitate publică.

Analizând afirmaţia domnului Pârvulescu şi legea care reglementează spălarea de bani, rezultă ca afirmaţiile sunt nefondate, iar domnul în cauză nu stăpâneşte aceste noţiuni elementare.

Drept urmare, domnule Pârvulescu, ne dorim ca pe viitor să vă documentaţi foarte bine, înainte de a aduce acuzaţii atât de grave conducerii clubului.

Acum aşteptăm să vedem ce mai visaţi noaptea şi transmiteţi ziua! Dacă nu v-a ieşit o dată, poate vă iese a doua oară!

CONDUCEREA SCM RÂMNICU VÂLCEA

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

02.03.2020 - 00:52ionut:sa intrebe mai bine de locurile de munca si investitii pentru locurile de munca , acolo nu mai aveti replica

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...