Politică

Democraţie fără precedent la partidul lui Ponta: Poliţia Locală ar urma să împiedice prezenţa presei şi a membrilor fondatori indezirabili la alegerile Organizaţiei Râmnicu Vâlcea

Un aiuritor şi arogant “drept la replică” relevă faptul că imaginarii lideri providenţiali Cotovelea şi Sandu nu cunosc nici măcar rezultatele exacte pe care le-a obţinut Pro România în 2019, la Vâlcea

Cu câteva zile în urmă, articolul intitulat “Partidul lui Victor Ponta, în prag de dezintegrare la Vâlcea sub conducerea lui Răzvan Cotovelea” a generat multe reacţii, o parte dintre ele, cum era de aşteptat, chiar din partea celor vizaţi de criticile surselor noastre. Conducerea interimară a formaţiunii – Răzvan Cotovelea la nivel judeţean, respectiv Adrian Sandu la Râmnicu Vâlcea – este acuzată de numeroşi membri (foşti, dar şi actuali) că organizează netransparent şi nestatutar alegerile pentru conducerea organizaţiei Râmnicu Vâlcea şi că aceasta este doar ultima dintr-o serie de “performanţe” politice locale ale celor doi care au condus deja la plecarea multor oameni importanţi din partid şi chiar desfiinţarea unor întregi organizaţii, acum păstrate fără acoperire în realitate în baza de date a partidului. Liderul interimar de la Râmnicu Vâlcea (şi principal candidat la alegerile ce ar urma să aibă loc duminică, 23 februarie) Adrian Sandu a reuşit să ne trimită un pretins drept la replică, nesemnat de Răzvan Cotovelea (aşa cum convenisem telefonic) şi în care nu infirmă nici măcar minimal conţinutul articolului amintit.

Cu precizarea că un drept la replică trebuie să repare o eroare materială care fi putut conduce la lezearea unor drepturi sau a imaginii celui care-l emite, nu să fie un atac la semnatarul articolului vizat, prezentăm în continuare esenţialul din lungul şi sforăitorul material pe care ni l-a trimis Pro România Vâlcea. Am selectat doar porţiunile care se referă concret la aspectele prezentate în materialul de presă vizat, ignorând o parte din jignirile gratuite, dar şi fascinanta biografie pe care i-a dictat-o, probabil, Cotovelea însuşi.

“Am constatat cu surprindere că articolul publicat a reuşit ”dificila” performanţă de a conţine 99% informaţii false în legătură cu organizaţia Pro România Vâlcea, singura informaţie corectă reprezentând numele preşedintelui organizaţiei judeţene, o performanţă a autorului articolului pe care din punct de vedere moral şi profesional nu dorim să o comentăm. Îi vom lăsa, însă, pe cititorii publicaţiei şi pe alţi jurnalişti să se manifeste în acest sens. Ne exprimăm, însă, părerea de rău că nici preşedintele interimar al organizaţiei, dl. Răzvan Cotovelea şi nici un alt membru al biroului judeţean Pro România Vâlcea nu au fost contactaţi de către autor înainte de publicarea articolului pentru ca aceştia să-şi exprime un punct de vedere faţă de informaţiile transmise presei.

Din punctul nostru de vedere este clar că asemenea demersuri ale unor "prieteni”, falşi membri sau foşti membri Pro România, au scopul efectiv de a denigra şi minimiza rezultatele obţinute de către Organizaţia Judeţeană Vâlcea, de a induce o stare de neîncredere în rândul simpatizanţilor şi membrilor noştri. Evident, adversarilor noştri politici le urăm să creadă în informaţiile apărute. Membrilor noştri le transmitem faptul că niciodată un lider sau o organizaţie politică NU este atacată dacă nu ar reprezenta o alternativă solidă, viabilă, puternică la conducerea municipiului sau judeţului. Prin urmare, stimaţi membri şi simpatizanţi, dacă Pro România Vâlcea nu ar fi scos un rezultat electoral de 8,9% în Râmnic la alegerile europarlamentare şi ar fi scos 2%, credeţi că ne-ar mai fi atacat cineva în presa ”total independentă” ?

”Prietenilor”, foştilor şi falşilor membri ai Pro România Vâlcea, care cu foarte mare uşurinţă transmit presei informaţii complet eronate, le menţionăm acelaşi lucru: organizarea, structurarea internă şi promovarea pe listele Pro România se fac doar pe criterii de competenţă, meritocraţie şi rezultate. Cei ce se alătură echipei noastre şi împărtăşesc aceste principii, care înţeleg că politica altfel înseamnă în primul rând munca împreună şi sprijinirea fiecărui exponent al echipei în spaţiul public, dar numai pe criterii de competenţă, vor fi întotdeauna consideraţi parte ai acestui proiect politic.
Cititorilor şi opiniei publice vâlcene le transmitem, cu preţuirea şi respectul cuvenit, faptul că în Pro România conducerea Organizaţiei Judeţene este una colectivă. Nu există posibilitatea ca preşedintele sau un alt membru al biroului să-şi impună în managementul executiv propria-i voinţă. Alegerile în organizaţii se realizează cu observatori şi cu procese verbale înregistrate, pe regulamente interne adoptate în unamimitate de către preşedinţii de organizaţii din judeţ. Într-adevăr, fiind un proiect politic nou înfiinţat acum 15 luni, avem organizaţii comunale care au doar 15 sau 20 de membri, cu birouri de conducere provizorii, însă în acele organizaţii nu se vor desfăşura alegeri interne decât în momentul în care vor ajunge la o dezvoltare optimă pentru localitatea respectivă. Baza de date cu membri din fiecare judeţ este funcţională şi este centralizată la nivelul Bucureştiului, o “copie” a acesteia, cu adeziunile membrilor noştri, pe suport de hârtie, fiind centralizată la nivelul biroului judeţean.

În ceea ce priveşte «situaţia ...în prag de dezintegrare la Vâlcea» a Pro Romania, menţionăm că după rezultatele obţinute în urma celor două scrutine electorale din ultimele 12 luni, suntem în primele 12 cele mai puternice organizaţii judeţene ale Pro România de la nivel naţional, şi a treia cea mai puternică forţă politică de la nivelul judeţului Vâlcea. Mai mult decât atât, preşedinţii de organizaţii şi-au exprimat în unanimitate (număr? – n.r.) prin vot, în cadrul Delegaţiei judeţene extraordinare care a avut loc la începutul lunii februarie a.c., dorinţa de a-l avea în continuare Coordonator judeţean pe domnul prof. univ. dr. Răzvan Cotovelea.
Subliniem şi cu această ocazie faptul că din punct de vedere profesional, rezultatele manageriale ale dlui Răzvan Cotovelea sunt mai mult decât elocvente pentru Pro România Vâlcea, menţionându-le mai sus (...)”, se arată în documentul amintit. Bizar, totuşi, în majoritatea ieşirilor publice din presa naţională, Cotovelea pare că se disociază categoric de responsabilitatea reprezentării filialei Vâlcea.

Completare la Anunţul de convocare a alegerilor, organizatorii se aşteaptă la o impresionanta prezenţă: câteva zeci de membri, sau nici atât

Dacă trecem peste răbufnirile vexate ale unor personaje care nu ar recunoaşte adevărul despre lipsa transparenţei lor nici când e evident, descoperim şi alte detalii interesante chiar cu “materialul clientului”. Luni, 18 februarie, la câteva ore bune după discuţia telefonică, am primit prin mesaj Whatsapp din partea preşedintelui interimar al Pro România, organizaţia municipală Râmnicu Vâlcea, psiholog Adrian Sandu:

Anunţ

Duminică 23.02.2020, ora 16.00 va avea loc la Biblioteca judeţeană Vâlcea , sala mare şedinţa Organizaţiei municipale Vâlcea având următoarea ordine de zi:

1. Raport activitate pt anul 2019
2. Alegerea Biroului Municipal cf statutului
3. Diverse.

In cazul neintrunirii cvorumului şedinţa se va reconvoca miercuri 26 februarie 2020 la sediul Pro Romania Vâlcea din str. Calea lui Traian 171, cu aceeaşi ordine de zi.”
Remarcăm aceeaşi superficialitate în redactarea unor documente importante subliniată şi în articolul iniţial, dar şi faptul că a apărut în anunţ (pe care nu am fi avut, altfel, nicio obligaţie să-l publicăm) o minimă recunoaştere publică a celor expuse de noi. În sala de la Bibliotecă încap câteva zeci de persoane, “impresionantul” cvorum invocat conducând la imaginea unei organizaţii municipale cel mult firave din punct de vedere numeric. Mai mult, organizatorii iau în calcul şi neîntrunirii cvorumului (jumătate plus unul dintre membrii cu drept de vot) şi reprogramarea alegerilor miercuri, la sediul partidului (unde încap şi mai puţine persoane – sic!), când se vor desfăşura indiferent de prezenţa (sic!) înregistrată.

Ori mint cu neruşinare, ori nu ştiu pe ce lume trăiesc: a treia forţă politică în judeţ a fost abia a patra. Anul trecut

Pro România se laudă că ar fi a treia forţă politică la Vâlcea, deşi rezultatele înregistrate la alegerile de anul trecut o contrazic flagrant. Raportat la acestea, Alianţa USR-PLUS o devansează net: 15,74%, la europarlamentarele din mai, faţă de numai 7%, scor obţinut de Pro România, cu o filială, la vremea respectivă, incomparabil mai numeroasă decât cea a progresiştilor, doar la prezidenţiale diferenţa înregistrată (tot în favoarea USR-PLUS) fiind nesemnificativă (aproape jumătate de procent) între Barna şi arhicunoscutul actor Mircia Diaconu.

Şi, ca să ne ţinem de cuvânt în continuare, redăm pe scurt încă o confirmare a celor semnalate de alţi membri ai formaţiunii lui Victor Ponta în articolul de la începutul săptămânii în curs.

“De aproximativ un an şi jumătate, de când Cotovelea a fost desemnat coordonator la Pro Romania, nu numai că nu s-a implicat în construcţia de organizaţii locale, dar a mai şi dezbinat membrii, şi aşa puţini, prin metode de «dezorganizare» numai de el ştiute, care înprezent au condus la un scandal care în fiecare zi capătă noi proporţii.
Având în vedere această inactivitate, ei s-au gândit pe repede înainte să organizeze alegeri, prima data la Râmnicu Vâlcea şi apoi la judeţ.

Toată organizarea pentru aceste alegeri, deşi a mai rămas extrem de puţin timp, se derulează în secret de un grup restrâns format din câteva persoane apropiate lui, cu uşile închise”, se arată într-un din e-mailurile primite şi zilele acestea pe adresa redacţiei.

“Tot ei îşi analizau, verificau şi validau propriile candidaturi (...) deşi caută de două săptamâni, nu cunosc cu exactitate numărul de membri ai organizaţiei”

“Înscrierea dosarelor candididaţilor a fost făcută haotic, cu un program restrâns, nedând posiblitatea şi altor potenţiali candidaţi să-şi depună candidatura, majoritatea membrilor neavând cunoştinţă că duminică 23 februarie, sunt alegeri la Râmnicu Vâlcea.

Ca urmare a acestei situaţii, la întâlnirile lor din ultima săptămână au fost doar cu persoanele care candidau, iar tot ei îşi analizau, verificau şi validau propriile candidaturi, şedinţe la care Cotovelea nu a binevoitsă fie prezent, motivînd că “nu mă interesează ce fac ei acolo şi alegerile lor de la municipiu, pe mine mă găsiţi la pescuit şi la vânătoare».

Nici la această data, deşi caută de două săptamâni, nu cunosc cu exactitate numărul de membri ai organizaţiei, dacă sunt cei 127 care ar trebui să fie prezenţi la vot duminică şi, în ceasul al 12-lea, se încearcă să fie contactaţi telefonic, acum procedându-se la eliminarea lor astfel încât duminică să fie prezente aproximativ 30 de persoane de încredere care săvoteze cum şi cu cine trebuie. Mai explicit, fiecare din candidaţi şi-a ales susţinătorii, adică pe cei care urmează să-ivoteze.

În decursul ultimelor şedinţe, mai mulţi membri au adus în discuţie că aceste alegeri sunt nestatutare, motiv pentru care au fost create unele tensiuni, astfel că cei care au ridicat vocea au plecat.

Acest grup restrâns de conducere al PRO România a hotărât să nu invite presa, ci, mai mult, să invite Poliţia Locală să păzească desfăşurarea alegerilor.

Harababura din ultima perioadă a generat un val de neîncredere, iar unii membri au plecat. Dar şi mai grav, chiar unele organizaţii importante din judeţ intenţionează să plece din Pro România”, se mai arată în e-mailul pe care l-am primit.

Dacă aşa se va întâmpla cum susţin avertizorii care au ales să ceară sprijinul presei pentru ca opinia publică să afle adevărul, vom asista la o situaţie fără precedent: primele alegeri la care organizatorii nu invită nici presa, nici pe toţi membrii măcar şi mai şi cheamă poliţia locală să le apere absurda baricadă.

Pe acelaşi subiect citiţi şi:
http://saptamana.net/articol/16193-partidul-lui-victor-ponta-in-prag-de-dezintegrare-la-valcea-sub-conducerea-lui-razvan-cotovelea

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...