Actualitate

Razie a poliţiştilor în municipiul Râmnicu Vâlcea

Marţi, 11 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au organizat şi efectuat o razie, cu efective mărite, cu participarea poliţiştilor şi din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, având ca scop creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc si a autorităţii poliţiei, prevenirea si combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională, menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică, crearea unui sentiment de siguranţă în rândul participanţilor la traficul rutier prin asigurarea vizibilităţii elementului poliţienesc de la structura rutieră menit să conducă la reducerea numărului accidentelor rutiere şi protejarea proprietăţii publice si private.

Poliţiştii au oprit pentru control 108 autovehicule, iar din cauza neregulilor descoperite, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 40 de sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 4 sancţiuni contravenţionale conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, au fost legitimate 207 persoane şi au fost reţinute 4 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.

Au fost controlate şi 5 societăţi comerciale, iar pentru neregulile descoperite au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 12 din 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Totodată au fost desfăşurate şi activităţi în barurile şi cafenelele de pe raza municipiului, pentru identificarea elevilor care absentează de la cursurile unităţilor de învăţământ, fiind identificaţi şi legitimaţi 17 elevi, urmând să fie informate conducerile unităţilor şcolare pentru dispunerea de măsuri disciplinare.

Razia a beneficiat şi de sprijinul jandarmilor.





 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...