Economic

Călin Rangu (ASF): Asigurările de călătorie, risc pentru consumatori

Prezent la evenimentul „Quo Vadis piaţa de asigurări în 2020”, organizat de Institutul de Studii financiare (ISF) şi DC Media Group, Călin Rangu - Director Direcţia Supraveghere şi Control Intermediari, Conduită şi Scheme de Garantare în cadrul ASF, a declarat:

”Comitetul de protecţie a consumatorilor la nivelul Autorităţii Europene de Asigurări - EIOPA, unde reprezint ASF, a identificat un risc semnificativ pentru consumatori referitor poliţele de asigurări de călătorie. A fost lansată public solicitarea ca asigurătorii să revadă produsele de asigurări de călătorie ca acestea să nu fie în detrimentul consumatorilor, să revadă sistemul de remunerare care poate genera conflicte de interese, uneori singurele beneficii fiind doar ale distribuitorilor. De asemenea supraveghetorii trebuie să intensifice monitorizarea. La nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară s-au demarat analize tematice şi s-a dispus la nivelul pieţei revederea acestor produse. Surprinzător, dar piaţa românească stă mai bine decât cea europeană, unde comisioanele intermediarilor de exemplu sunt mult mai mari decât cele din România. S-au identificat poliţe care aveau atâtea excluderi încât la momentul solicitării unei daune probabilitatea de a fi despăgubit era foarte mică. Acest subiect este în atenţia supravegherii conduitei asigurătorilor, asigurătorii trebuie să acţioneze corect, onest şi profesionist, întotdeauna în interesul consumatorului, aşa cum prevede directiva distribuţiei în asigurări. O rată combinată mică poate semnifica că produsul de asigurare este gol de conţinut, clauzele sunt în detrimentul drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor. Produsele de asigurări trebuie să fie în primul rând benefice clienţilor, şi apoi să asigure profitabilitatea financiară a asiguratorilor. Noua directivă de distribuţie care impune un cadru suplimentar de protecţie a consumatorilor vine cu conceptul de conduită. În ASF se derulează un proiect finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de EIOPA pentru crearea cadrului de supraveghere a conduitei, de protecţie avansată a consumatorilor. Se vor stabili seturi de indicatori, plecând atât de la petiţii cât şi de la acţiunile proactive, pentru a nu mai aştepta producerea anumitor evenimente negative beneficiarilor de asigurări. Omul cumpără o asigurare, dă încredere asigurătorului, de multe ori nu ştie exact ce cumpără, având încredere în distribuitor, şi când se duce să solicite despăgubirea vede că nu o poate obţine, datorită eventual unei lungi serii de excluderi pe care nu le-a înţeles sau nu i-au fost explicate. Distribuitorii sunt obligaţi în prezent să asigure consultanţă. Numai dacă clientul nu doreşte şi declară că nu vrea să fie sfătuit, atunci distribuitorul este absolvit de responsabilitate”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...