Administraţie

Primarul Mircia Gutău nu a fost de acord cu majorarea tarifelor plătite de către populaţie pentru colectarea gunoiului: ”Chiar dacă apar ameninţări la adresa mea, vă spun tranşant: sunt pregătit pentru orice!”

Intrată pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local din 30 ianuarie la solicitarea Romprest Energy SRL - operatorul serviciilor de salubrizare pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea - propunerea de modificare a tarifelor aferente acestei activităţi a fost respinsă de plenul Legislativului local la propunerea primarului Mircia Gutău.

Punctul care a suscitat cele mai multe discuţii a fost cel referitor la majorarea tarifului pentru colectarea, transportul şi tratarea deşeurilor menajere în amestec preluate de la populaţie, de la 8,88 lei/pers./lună la 12,46 lei/pers./lună.

Edilul şef a admis că există motive pentru care se poate solicita o majorare - creşterea de la 1 ianuarie 2020 a contribuţiei pentru economia circulară de la 30 lei la 80 lei/tona de deşeuri (bani care ajung la Fondul de Mediu) sau creşterea tarifelor la staţia de sortare ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie - dar a subliniat că ”la persoanele fizice nu ies calculele!”. ”V-am ascultat cu atenţie, dar i-am ascultat pe cetăţenii municipiului cu mai multă atenţie”, a mai declarat primarul Gutău în contextul discuţiilor de peste 40 de minute pe marginea acestui subiect.

În consecinţă, edilul-şef a propus reprezentanţilor operatorului de salubrizare prezenţi în Sala de Consiliu să refacă calculele şi să revină cu o altă propunere în vederea analizării ei într-o şedinţă extraordinară a legislativului municipal, iar solicitarea de majorare a picat la vot.

Totodată, primarul Mircia Gutău a avertizat: ”Chiar dacă apar ameninţări la adresa mea, vă spun tranşant: sunt pregătit pentru orice!”, menţionând că societatea Pieţe Prest SA, care funcţionează în subordinea Consiliului Local, poate să preia, în caz de necesitate, această activitate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...