Prefectul judeţului Vâlcea, Tiberiu Costea, a convocat luni, 20 ianuarie 2020, în şedinţă extraordinară de lucru, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Vâlcea, pe tema situaţiei actuale la nivelul judeţului Vâlcea, a pestei porcine africane.
Şedinţa a avut loc la solicitarea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vâlcea, având în vedere buletinele de analiză, prin care s-au confirmat noi cazuri de pestă porcină africană, respectiv unul într-o exploataţie de tip familial din localitatea Perişani şi cinci la mistreţi găsiţi morţi pe Fondul de Vânătoare 37 Mitrofani (unul) şi pe Fondul de Vânătoare 38 Dobruşa (patru).
Directorul DSVSA Vâlcea, Gabriel Miclea, a precizat că în momentul de faţă mai există încă şapte suspiciuni la porci mistreţi găsiţi morţi, şase dintre ei fiind pe Fondul de vânătoare 38 Dobruşa, unde până în prezent au fost confirmate 35 de cazuri, iar cealaltă suspiciune este la un porc mistreţ găsit mort pe Fondul de Cinegetic 19 Olăneşti. De asemenea, mai există două suspiciuni şi la porcii domestici, una într-o gospodărie din comuna Şuşani, iar cealaltă în oraşul Băile Olăneşti. Probele au fost deja trimise spre analiză la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti şi se aşteaptă rezultatele.
Ca urmare a acestor noi cazuri, pe lângă măsurile aprobate pentru combaterea focarelor de pestă porcină, prefectul Tiberiu Costea a cerut, din nou, urgentarea organizării de vânători în zonele forestiere afectate, pentru împuşcarea mistreţilor „la ras”, pentru a preveni astfel răspândirea virusului pestei porcine africane către gospodăriile populaţiei din apropiere
În ceea ce priveşte focarele de pestă porcină africană din gospodăriile private, din datele prezentate şi din planul de măsuri aprobat a rezultat faptul că deocamdată NU SE IMPUNE măsura sacrificării porcilor domestici din gospodăriile populaţiei, ci doar o atentă monitorizarea a zonelor afectate.
În momentul de faţă, în judeţul Vâlcea, sunt confirmate 9 focare de pestă porcină africană în gospodăriile populaţiei (câte unul în Păuşeşti Măglaşi, Drăgoeşti, Băbeni, Lungeşti, Drăgăşani, Olanu, Perişani şi două în Orleşti) şi 38 de cazuri la porcii mistreţi ( 35 de mistreţi din Fondul de Vânătoare 38 Dobruşa, doi din Fondul de Vânătoare 37 Mitrofani şi unul în Fondul de Vânătoare 39 Uşurei).
Potrivit datelor Direcţiei Silvice Vâlcea, de la declararea focarului de pestă porcină africană (7 ianuarie 2020) şi până acum, au fost recoltaţi 23 de mistreţi de pe fondurile cinegetice Dobruşa şi Răcoasa (care face parte din zonele de infestare şi tampon a FC 38 Dobruşa), la unul dintre aceştia fiind confirmat virusul pestei porcine africane.