Special

„Reuniunea seniorilor din educaţie” la Consiliul Judeţean Vâlcea

Marţi, 26 noiembrie 2019, la „Reuniunea seniorilor din educaţie”, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, le-a vorbit seniorilor prezenţi despre recunoştinţă, pentru tot ceea ce au realizat, în carieră, pentru ca generaţiile tinere sa reuşească în viaţă şi să aibă o pregătire şi o educaţie bună.

“Le-am transmis seniorilor noştri gândurile mele bune, de sănătate deplină pentru a putea face in continuare fapte bune pentru judeţul Vâlcea căruia, de-a lungul timpului, i-au oferit atât de mult. Le-am mulţumit pentru fiecare secundă din viaţa şi activitatea dumnealor, pe care au petrecut-o în prima linie a acestei bătălii simbolice, aceea de a asigura o pregătire solidă pentru tinerii vâlceni. I-am asigurat pe seniorii vâlceni că vor avea, în continuare, în Consiliul Judeţean Vâlcea şi în persoana mea, în calitate de preşedinte, un partener care îi respectă, care îi preţuieşte şi care îi va ajuta întotdeauna. În felul acesta, ne facem o datorie de onoare faţă de seniorii noştri şi aşa cum am mai spus, principala noastră preocupare este aceea de a-i ţine activi, pentru a ne bucura cât mai mult de experienţa pe care dumnealor au dobândit-o. În final, le-am adresat invitaţia de a participa pe 1 Decembrie, la spectacolul organizat de Consiliul Judeţean Vâlcea, să spunem împreună: «Cu drag, de la Vâlcea. La mulţi ani, România!», concert care va avea loc, începând cu ora 16.00, în cartierul Ostroveni”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...