Actualitate

”Crăciunul Preşedintelui” prezent la două festivaluri

”Pisica aristocrată” la Teatrul Naţional din Caracal. ”Frozen-Regatul îngheţat” pe scena Teatrului Anton Pann

Printre spectacolele de la sediu, pe care sâmbătă de sâmbătă le puteţi urmări, actorii Teatrului Anton Pann îşi fac timp pentru a repeta la producţia unor noi spectacole şi îşi mai fac timp ca să participe şi la festivalurile la care sunt invitaţi. Facem această precizare deoarece la sfârşitul acestei săptămâni, în timp ce la sediul teatrului va avea loc sâmbătă 23 noiembrie, de la ora 19.00, cel mai aşteptat show - ”Frozen-Regatul îngheţat”, două dintre spectacolele Teatruluiu Anton Pann vor participa din nou la festival.
”Crăciunul Preşedintelui” după piesa lui Pascal Bruckner, regia Chris Simion Mercurian, unul dintre spectacolele de forţă ale Teatrului Anton Pann despre care s-a dus vestea că este un spectacol excepţional, după participările din stagiune trecută la diverse festivaluri, este invitat din nou la două festivaluri. Prima participare va fi în cadrul New Wave Theater Festival, care se desfăşoară la Reşiţa în perioada 15-23 noiembrie, eveniment care aduce în atenţie sărbătorirea celor 70 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Vest din Reşiţa. Teatrul Anton Pann va urca pe scenă alături de cunoscute teatre din ţară: Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Odeon, Teatrul Tineretului (Piatra Neamţ), Teatrul Satiricus (Chisinău), Teatrul Dramaturgilor Români ( Bucureşti), Teatrul Bacovia ( Bacău), Nomad (Cluj), Performance Delivery (Bucureşti), Teatrul ARCUB (Bucureşti), Teatrul Bulandra (Târgovişte), Teatrul de Artă (Deva), Teatrul Dramatic I.D. Sârbu (Petroşani).
Pe 24 noiembrie ”Crăciunul Preşedintelui” va putea fi văzut şi de cei din Caracal. În perioada 21-24 noiembrie Teatrul Naţional din Caracal va fi gazda celei de-a XXI –a ediţii a Festivalului de Comedie. Pe parursul a patru zile, în frumosul edificiu, spectatorii caracaleni şi nu numai, vor fi încântaţi de spectacolele de teatru susţinute de actorii ai unor teatre din Bucureşti, Craiova, Lugoj şi Roman. În programul festivalului pe lângă spectacolele susţinute pentru adulţi, vor fi puse în scenă şi spectacole pentru copii.
Unul dintre spectacolele pentru copii prezentat pe scena Teatrului Naţional din Caracal este şi ”Pisica aristocrată” spectacol de succes al Teatrului Anton Pann, care a avut premieră la sfârşitul săptămânii trecute, mai precis pe 16 noiembrie. Aceste sunt spectacolele care se vor juca în cele două zile pe scena festivalurilor de la Reşiţa şi Caracal.
Încheiem prin a vă reaminti că sâmbătă 23 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Marea a Teatrului Anton Pann va avea loc cel mai aşteptat show muzical- ”Frozen-Regatul îngheţat”. ”Frozen, Regatul înghetat” este un spectacol mult aşteptat, un spectacol cu toate ingredientele: magie, decoruri, proiectii 3D, cântec şi dans, este o lume de basm, din câte ne spun organizatorii, din care nu veţi mai vrea sa ieşiţi. Biletele care s-au pus în vânzare de mult timp se pot achiziţiona numai de pe siteul www.iabilet.ro.
Poftiţi la teatru!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...