Actualitate

Niţu şi Buican, în sprijinul comunităţii din Muereasca

Reprezentanţii USL la alegerile parlamentare pe colegiul Brezoi-Horezu continuă, alături de Fundaţia „Dumitru Drăghicescu”, donarea de paturi de spital pentru dispensarele din comunele din nordul judeţului Vâlcea.

La sugestia lui Remus Daniel Niţu, candidat la Senatul României şi a lui Cristian Buican, candidat pentru Camera Deputaţilor, fundaţia unde preşedinte este Mirela Niţu, a dăruit luni seara un astfel de pat ultra modern cabinetului medical din comuna Muereasca.

„Ne-am dori să facem foarte multe lucruri. Este un gest mic, dar vrem să fie benefic pentru comunitate. Am făcut această donaţie prin fundaţia familiei mele, Fundaţia „Dumitru Drăghicescu”, cu ajutorul partenerilor din Austria şi nu ne vom opri aici. Avem şi medicamente, avem şi lapte praf , dar aşteptăm să treacă această campanie electorală, ca să nu se interpreteze greşit gesturile noastre. Vrem să fim alături de oameni şi aşteptăm ca medicii de familie să ne spună şi ce alte nevoi mai au şi cum îi putem ajuta”, a precizat Remus Daniel Niţu.

Împreună cu deputatul Cristian Buican, candidatul USL la funcţia de senator al României a participat şi la o întâlnire cu cetăţeni din comună. Cea mai mare problemă a acestei comunităţi care numără peste 2.000 de oameni este lipsa locurilor de muncă. Reprezentanţii USL au însă o soluţie pentru Vâlcea. Au început deja demersurile pentru înfiinţarea unui parc industrial în apropiere de Râmnicu Vâlcea care să preia forţa de muncă disponibilă. Cei doi şi-au asumat şi realizarea lucrărilor de introducere a apei şi canalizării în localitate, acestea fiind o altă mare problemă pe care au semnalat-o cetăţenii şi care trebuie rezolvată cu prioritate, deoarece oamenii aşteaptă de câţiva ani să beneficieze de aceste utilităţi.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...