Opinii

 

Poveste cu pitici şi uriaşi

Campania electorală din acest an începe să semene cu scena în care piticul şi uriaşul traversează puntea. La care, piticul zice mândru: Măi, ce ne mai tropăim! Sau erau un şoarece şi un elefant? Pare mai fabulă, cu animale, dar să rămânem la oameni.
Ei bine, cum a ajuns piticul pitic şi uriaşul uriaş?

Întâi piticul, că pare mai neajutorat. Despre pitic se spune că ar mai fi fost odată, mult mai pitic decât atât. Pe vremea când pitic suporta şi grade de comparaţie. S-a găsit un suflet milostiv de muritor normal să se îngrijească şi de soarta acelui pitic. L-a luat la el acasă, l-a spălat, l-a civilizat şi piticul a început să crească. Era în vremurile în care ţara aceea era condusă de un uriaş care se pregătea să devină şi mai uriaş decât atât. Asta şi pentru că, din când în când, uriaşii devin mai-uriaşi, gândind că au fost dintotdeauna uriaşi, iar piticii se piticesc mai mult, de teama de a nu fi văzuţi în toată micimea lor.

Aşadar, piticul împrietenit cu muritorul de rând a izgonit pe uriaş de la şefie, în lumea celor din ce în ce mai mici. Piticul s-a dovedit pe urmă destul de zgomotos, din ce în ce mai şef, pus pe harţă cu muritorul ospitalier, îmbrâncit şi scos afară din casă, până într-un sfârşit. De unde şi vorba să nu te însoţeşti cu oricare pitic. Piticul acesta s-a umflat într-o noapte cât un uriaş în zece ani, tunând şi fulgerând asupra tuturor cu toate ameninţările pământului. Nu s-a văzut niciodată până atunci un pitic atât de comic şi de înfiorător în acelaşi timp. Se spune că ar fi strănutat într-o zi mai tare decât trebuia, ceea ce l-ar fi micşorat foarte repede, aproape de tot.

Cu uriaşul e mult mai simplu de povestit. El a crescut ori de câte ori a scăzut piticul. Dacă ar mai fi trăit, Marin Sorescu, un muritor de rând, oltean de la mama lui, şi piticul şi uriaşul ar fi auzit de la sursă aceste versuri: “Buricul Pământului avea un buric / Decât el şi mai mic / Care, în virtutea nimicului, / Se credea buricul buricului. / / Controversa dintre buric şi buric / N-a rămas în istoria lumii un nimic, / S-a purtat un război de o sută de ani / Între buricade şi buricani. / / Se urcau buricadele pe baricade / Şi se făceau că de război le arde, / Iară buricanii de viţă nouă / Se făceau cu toţi că plouă”. Nu ştiu dacă această poezie a apărut şi altundeva decât într-o “Romania literară” de prin 1972, de unde am memorat-o eu, să-mi fie de învăţătură de minte pentru următorii patruzeci de ani.

Povestea campaniilor electorale este povestea piticului care se crede uriaş şi a uriaşului care poate ajunge pitic, amândoi trecând, desigur, prin starea de buric, din versurile lui Sorescu.

Cu tot respectul pentru piticii şi uriaşii autentici care, ca şi mine, sunt nişte bieţi muritori cu probleme omeneşti, despre care nu se poate glumi nici măcar aici,

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

14.02.2015 - 02:20Mircea Monu:Evrika!... Poezia se numeşte "Buricada" şi a fost publicată apoi în volumul de poezii pentru copii intitulat "O aripă şi-un picior", Editura "Albatros", 1970,

14.12.2013 - 15:06Mircea Monu:Eu am citit această poezie într-un volum, dar nu mai ştiu care (cred că era unul cu versuri pentru copii!), nici cum se intitula poezia - poate "Buricade şi buricani?

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...