Inedit

Expoziţie dedicată patrimoniului UNESCO din Oltenia, deschisă la Muzeul Satului din Râmnicu Vâlcea

Aproximativ 100 de artefacte din regiunea Olteniei, aflate în patrimoniul cultural al lumii, au fost aduse la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni pentru a fi popularizate în cadrul unei expoziţii vernisate marţi şi care este dedicată obiectivelor UNESCO.

Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă piese deosebit de valoroase aparţinând ceramicii de Horezu, ii şi scoarţe tradiţionale, dar şi mărţişoare, aflate în colecţiile Muzeului Olteniei, Secţia de Etnografie din Craiova.

"Expoziţia se numeşte 'Oltenia şi patrimoniul său UNESCO'. Suntem mândri şi privilegiaţi pentru că publicul occidental este interesat de tot ce înseamnă moştenire culturală românească, de la tradiţie, obiceiuri şi meşteşuguri, astfel încât noi ne-am ocupat locul în patrimoniul UNESCO. Este vorba de ceramica de Horezu, care este bazată pe o tradiţie ce se perpetuează din tată în fiu, despre doina şi căluşarii care, de asemenea, se află în patrimoniul UNESCO, despre tehnica scoarţei româneşti, dar şi despre simbolul primăverii - mărţişorul, care, bineînţeles, în timpuri străvechi, când anul începea în luna martie, se dădea ca talisman însoţit de urările de sănătate şi belşug pentru anul nou. Aceste obiecte sunt artefacte, fotografii şi filme care fac parte din colecţia Muzeului Olteniei Craiova şi pe care, bineînţeles, le-am adus aici pentru a perpetua tradiţia şi meşteşugurile româneşti", a precizat curatorul acestei expoziţii, Loredana Durău, muzeograf în cadrul Muzeului Olteniei.

“Expoziţia «Oltenia şi patrimoniul său UNESCO», de la Muzeul Satului Vâlcean, aduce în atenţia vâlcenilor peste 100 de piese deosebit de valoroase, aflate în colecţiile Secţiei de Etnografie din Craiova. Iubitorii de tradiţii şi frumos pot admira exponate menite să promoveze meşteşuguri, obiceiuri tradiţionale şi portul popular oltenesc. M-am bucurat să fiu prezent la vernisajul expoziţiei, alături de tineri interesaţi să cunoască, dar să şi admire cultura tradiţională oltenească”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Ceramica de Horezu a fost inclusă în patrimoniul imaterial al lumii în 2012, alături de doină şi căluşul românesc, în 2016 fiind recunoscută universal ca formă de expresie a creativităţii şi tehnica de ţesut la război a scoarţelor româneşti, în timp ce sărbătoarea Mărţişorului a fost acceptată în patrimoniul UNESCO în anul 2017.

Expoziţia dedicată patrimoniului UNESCO din regiunea Oltenia de la Muzeul Satului Vâlcean va fi deschisă până pe 14 noiembrie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...