Actualitate

APAVIL SA – ANUNŢ privind scoaterea la concurs a unui post de inginer în cadrul Sectorului Reţele Canal

Pentru a participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

Condiţii generale:
a) Să deţina cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) Să cunoasca limba română, scris şi vorbit;
c) Să îndeplineasca vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
e) Să deţină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) Să îndeplinească condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) Să nu fie condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice:
a) Studii superioare tehnice de lungă durată - profil tehnic (absolvite cu diplomă de licenţă sau examen de diplomă în conformitate cu legislaţia în vigoare) în domeniul:
-Constructii Civile, Industriale şi Agricole; Ingineria instalaţiilor, Construcţiilor hidrotehnice sau Instalaţii în construcţii;
-Inginerie mecanică - Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice.
b) Cunoştinţe de operare pe calculator (MS Office);
c) Experienţă în domeniul prezentat la punctul a) sau în activitatea de lucrări edilitare şi gospodărie comunală, de minim 3 ani.

Responsabilităţi:
1.Urmărirea aplicarii legislaţiei, standardelor, normelor, normativelor şi reglementărilor în domeniul alimentării cu apă, canalizării şi în domeniul disciplinelor conexe.
2.Respectarea prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi în domeniul disciplinelor conexe.

Dosarul de Concurs trebuie să conţină următoarele documente:
a) Cerere de înscriere în concurs adresată Directorului General;
b) Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
d) Cazierul judiciar;
e) Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de unităţile sanitare abilitate. Adeverinţa trebuie să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
f) Curriculum vitae, model European;
g) Recomandare de la ultimul loc de muncă – constituie avantaj.
Actele prevăzute vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Concursul se va desfăşura în trei etape succesive, după cum urmează:
- selecţia dosarelor de înscriere va avea loc în 28.10.2019 ora 1200
- proba scrisă va avea loc în data de 31.10.2019 ora 0900;
- interviul va avea loc în data de 06.11.2019 ora 0900.

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
Data limită până la care candidaţii vor depune actele pentru dosarul de concurs este 25.10.2019 ora 1200, la Registratura APAVIL SA, Rm.Vâlcea, str. Carol I nr.3-5.
Concursul va avea loc la sediul APAVIL SA, Rm.Vâlcea, str. Carol I nr.3-5.
Informaţii suplimentare: Serviciul Resurse Umane, Salarizare şi Arhivă, telefon 0250/739580, interior 22.Program de lucru luni-joi, între orele 0700 – 1530
vineri, între orele 0700 – 1300,

TEMATICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE
• Legea nr. 241/2006 din 22 iunie 2006 -Republicată- Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată în temeiul art. V din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006;
• Legea nr.50/1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordinul 88/2007 al ANRSC pentru aprobarea Regulamentului - cadru al serviciului de alimentare cu apă şi canalizare;
• Legea nr.51/2006- legea serviciilor comunitare de utilităţi publice.

CALENDARUL CONCURSULUI
25.10.2019 ora 12.00 termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs de către candidaţi
28.10.2019 ora 12.00 selecţia dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor
29.10.2019 ora 12.00 termenul limită pentru depunerea contestaţiilor privind selecţia dosarelor
30.10.2019 ora 12.00 soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor acestora
31.10.2019 ora 09.00 proba scrisă
01.11.2019 ora 12.00 afişarea rezultatelor la proba scrisă
04.11.2019 ora 12.00 termenul limită pentru depunerea contestaţiilor privind proba scrisă
05.11.2019 ora 12.00 soluţionarea contestaţiilor privind proba scrisă şi afişarea rezultatelor acestora
06.11.2019 ora 09.00 proba interviu
07.11.2019 ora 12.00 afişarea rezultatelor la proba interviu
08.11.2019 ora 12.00 termenul limită pentru depunerea contestaţiilor privind proba interviu
11.11.2019 ora 10.00 soluţionarea contestaţiilor privind proba interviu şi afişarea rezultatelor acestora
12.11.2019 ora 12.00 afişarea rezultatelor finale la sediul APAVIL şi pe site-ul www.apavil.ro


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...