Actualitate

„Tu poţi face lumină” - O campanie anticorupţie pentru conştientizarea de către personalul M.A.I. şi cetăţeni a cauzelor şi consecinţelor implicării în fapte de corupţie

Direcţia Generală Anticorupţie, instituţia abilitată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului M.A.I., a constituit un element important în procesul de creare a unui climat de integritate instituţională.
Activitatea D.G.A. în acest domeniu este reglementată de Strategia Naţională Anticorupţie 2016-2020 şi de O.M.A.I. 62 din 13.06.2018 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul M.A.I.
Campania „Tu poţi face lumină” este circumscrisă unei serii de activităţi specifice cu caracter preventiv destinat personalului M.A.I., dar şi cetăţenilor.
Această campanie are ca scop promovarea şi dezvoltarea unui comportament integru în rândul personalului M.A.I. şi al cetăţenilor prin conştientizarea consecinţelor faptelor de corupţie şi a modalităţii de semnalare a acestora, prin prisma atitudinii civice de normalitate ce trebuie adoptată.
Obiectivele campaniei ating aspecte referitoare la obligaţiile care derivă din calitate de funcţionar public, atitudinea în faţa unor posibile fapte de corupţie, conştientizarea cetăţenilor despre necesitatea semnalării faptelor de corupţie despre care iau cunoştinţă prin apelarea Call Center Anticorupţie 0800 806 806.
Astfel, în cadrul aceste campanii de prevenire a corupţiei vor fi organizate întâlniri cu tematica integrităţii (dezbateri publice, mese rotunde cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ONG-uri), distribuire şi panotaj a afişelor realizate în acest sens în instituţiile M.A.I., distribuire de flayere şi pliante cu caracter informativ, mediatizarea globală a tuturor acestor elemente printr-un film de scurt metraj în care este descris modul de funcţionare a sistemului call center anticorupţie. Considerăm că informarea cât mai bună a publicului cu privire la instrumentele de sesizare a faptelor de corupţie şi a specificităţii acestora reprezintă condiţii ce stau la baza educaţiei anticorupţie în spiritul integrităţii, sens în care facem un apel de sprijin instituţional în diseminarea acestor mesaje şi mulţumim pentru suportul fiecăruia.

Materialele de campanie pot fi vizualizate pe pagina de facebook a Direcţiei Generale Anticorupţie şi pot fi descărcate de pe canalul de youtube al D.G.A., dând click pe următoarele linkuri:
https://www.youtube.com/watch?v=CfYyCC3CHmI
https://www.facebook.com/directiageneralaanticoruptie/

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...