Eveniment

Grefier de la CA Craiova, arestat pentru luare de mită

Procurorii DNA l-au surprins pe Toader Victor Ion încasând şpăgi contra promisiuni

Un grefier al Curţii de Apel Craiova a fost reţinut, vineri 09 noiembrie, de către DNA după ce a luat mită 28.500 de euro de la opt persoane cărora le-a promis că va interveni pe lângă magistraţi ai aceleiaşi instanţe pentru a fi date soluţii favorabile acestora sau unor apropiaţi. Potrivit procurorilor anti-corupţie, în perioada 2011 - 9 noiembrie 2012, Victor Toader Ion, grefier în cadrul Curţii de Apel Craiova, a pretins şi primit de la opt persoane suma totală de 28.500 de euro.

Prins în flagrant

"Sub promisiunea unor rezolvări favorabile a dosarelor unor învinuiţi de fapte de corupţie, grefierul Toader Victor Ion jumulea de la inculpaţi sume consistente de bani.", extras comunicat oficial DNA

Grefierul a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant primind 2.000 de euro de la una dintre cele opt persoane. El a fost prezentat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţia de trafic de influenţă în formă continuată. „Inculpatul a primit aceşti bani susţinând că, în calitatea sa de grefier la Curtea de Apel Craiova, va interveni pe lângă magistraţi din cadrul aceleiaşi instanţe, învestiţi cu judecarea unor cauze penale privind persoanele de la care a primit banii sau apropiaţi ai acestora, cărora le va da aceşti bani pentru a-i determina să pronunţe soluţii favorabile persoanelor care au remis sumele de bani sau apropiaţilor acestora”, se precizează în comunicatul DNA. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din Direcţia Generală Anticorupţie a MAI şi cu ofiţeri din cadrul structurilor locale, specializate în culegerea de informaţii.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...