Administraţie

Întâlnire de lucru între reprezentanţi ai Ministerul Energiei, USG-CIECH, Chimcomplex şi Consiliul Judeţean Vâlcea pentru detensionarea situaţiei de pe platforma chimică

CJ Vâlcea: Aşteptăm ca toţi cei interesaţi să vină cu soluţii concrete de implicare pentru realizarea unei centrale termice în cogenerare

Astăzi, 17 septembrie 2019, la Ministerul Energiei, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţi ai ministerului, USG-CIECH, CHIMCOMPLEX şi Consiliul Judeţean Vâlcea, reprezentat de administratorul public Adrian Mihăilă. În cadrul întâlnirii, Consiliul Judeţean Vâlcea şi-a susţinut disponibilitatea totală pentru o soluţie comună de realizare a unei centrale termice în cogenerare.

De altfel, Consiliul Judeţean Vâlcea a demarat deja, în urmă cu o săptămână, prin preşedintele Constantin Rădulescu, o serie de măsuri care ţin cont de paşii concreţi şi de oferta concretă venită din partea Chimcomplex pentru acest tip de parteneriat.

În cursul acestei zile, Constantin Rădulescu şi domnul Witold Urbanowski au convenit ca, săptămâna viitoare, să aibă loc, la sediul Consiliul Judeţean Vâlcea, o întâlnire cu conducerea USG CIECH, asta în condiţiile în care miercuri, 18 septembrie 2019, la Bucureşti va avea loc o întâlnire între prim-ministrul României şi cel al Poloniei.

Vizita şi întâlnirile sunt importante întrucât, urmărind concluziile întâlnirilor, se vor analiza şi paşii care pot fi făcuţi pentru detensionarea situaţiei de pe platforma chimică.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...