Special

Depunere de coroane de flori la mormântul eroului cpt. (p.m.) Dumitru Croitoru din satul Fişcălia - comuna Ioneşti

Miercuri, 11.09.2019, începând cu ora 11.00, s-a oficiat o slujbă de pomenire a pompierilor căzuţi la datorie şi au fost depune coroane şi jerbe de flori la mormântul eroului cpt. (p.m.) Dumitru Croitoru din satul Fişcălia - comuna Ioneşti.

Pe timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989, Căpitanul postmortem DUMITRU CROITORU, angajat al Grupului de Pompieri Sibiu, a căzut la datorie acţionând cu dârzenie şi curaj pentru îndeplinirea misiunilor specifice. De atunci, în fiecare an, cu ocazia Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România – pompierii vâlceni şi sibieni deopotrivă, se alătură familiei îndurerate pentru comemorarea celui ce a fost şi va rămâne în amintirea pompierilor „Eroul Pompier Căpitanul (p.m.) DUMITRU CROITORU”, un simbol al dăruinţei şi sacrificiului pompierilor pe altarul libertăţii.

Numele acestuia este purtat de Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţa „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu.

Istoricul pompierilor vâlceni

Ca urmare a unui mare incendiu ce a avut în Piteşti, la 3 februarie 1843, Ocărmuirea judeţului Vâlcea ordonă Magistratului oraşului Rm. Vâlcea ca în 24 de ore să predea toate instrumentele de stins incendii poliţiei şi să cumpere doi cai, înfiinţându-se astfel Comanda de foc .
În anul 1874, Primăria oraşului Rm. Vâlcea face demersuri către Prefectură şi Regimentul 11 Dorobanţi „ca să se găsească un număr de 10 pompieri cu un şefu bine disciplinaţi dintre soldaţii ieşiţi din armată” şi, de asemenea, se interesează la Ministerul de Resbel, pentru achiziţionarea unei pompe noi,”din cele ce au pentru Bucureşti”.

Urmare a acestor demersuri, Ministerul de Interne comunică Prefecturii judeţului Vâlcea că, prin Decretul nr.1871 din 1 Iulie 1874, s-a „confirmat în funcţiunea de Comandant al pompierilor din oraşul Râmnicu - Vâlcea, sergentul major C. Teodorescu, fostul Comandant de pompier în oraşul Giurgiu. Acesta este momentul când Comanda de foc din Rm. Vâlcea iese din subordinea Poliţiei şi începe să se constituie ca o structură bazată pe principii şi reguli militare.

În data de 1 iulie 1939, în conformitate cu ordinul Marelui Stat Major al Armatei Nr. 27172/1939, a luat fiinţă în oraşul Rm. Vâlcea o secţie de Pompieri Militari. Acesta este momentul când pompierii devin structură militară în judeţul Vâlcea.

Pompierii militari vâlceni împreună cu protecţia civilă formează, în baza HGR nr. 1492 din 28.09.2004 şi a OMAI nr.I/0621 din 01.12.2004, începând cu data de 15.12.2004, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, ca structură specializată, destinată să execute misiuni de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, pe tipurile de risc specifice zonei de competenţă.

De-a lungul timpului, au fost înfiinţate mai multe structuri de intervenţie pentru a eficientiza intervenţia prin scurtarea distanţelor. În prezent, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea are în componenţă: Detaşamentul de Pompieri Rm. Vâlcea, Garda de Intervenţie Brezoi (înfiinţată în data de 02.06.1995), Garda de Intervenţie Govora (înfiinţată în data de 04.05.1996), Punctul de Lucru Horezu (înfiinţat în data de 20.12.2016), Detaşamentul de Pompieri Drăgăşani, Garda de Intervenţie Grădiştea (înfiinţată în data de 02.08.1993), Garda de Intervenţie Măciuca (înfiinţată în data de 01.07.2009)

Istoric SMURD

În data de 26.09.2008, primele trei ambulanţe au fost date în folosinţă chiar în ziua înfiinţării serviciului, acestea deservind raioanele de intervenţie aferente Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Detaşamentului de Pompieri Drăgăşani şi Gărzii de Intervenţie Brezoi. Ulterior, pe harta raioanelor de intervenţie au mai fost înfiinţate trei puncte de acordare a primului ajutor calificat fiind operaţionalizate: SMURD Grădiştea (06.08.2009); SMURD Govora şi Măciuca (02.05.2012).

De la înfiinţare şi până în prezent, echipajele SMURD deţin cea mai mare pondere a intervenţiilor inspectoratului, aproximativ 80% din totalul acestora.

De-a lungul timpului, pompierii militari vâlceni şi-au arătat eficienţa şi profesionalismul la intervenţiile ce au avut drept rezultat salvarea oamenilor, dar şi la competiţiile mondiale şi naţionale, unde au obţinut rezultate remarcabile: locul 10 mondial în anul 2017- la Târgu Mureş, locul 19 mondial în anul 2016 – în Brazilia, patru ani consecutiv, locul I naţional - la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...