Eveniment

Fregata „Regele Ferdinand” – 15 ani în serviciul României

Nava militară, care a înscris cele mai multe premiere în istoria post-decembristă a Forţelor Naval Române, împlineşte luni, 9 septembrie, 15 ani de la arborarea pentru prima dată, a drapelului naţional la bordul său. Fregata „Regele Ferdinand”, cu număr de bordaj F-221, a parcurs într-un deceniu şi jumătate mii de mile marine în Oceanul Atlantic, Oceanul Indian şi opt mări şi a executat sute de misiuni şi exerciţii, purtând la catarg pavilionul românesc, alături de drapelul NATO sau cel al Uniunii Europene.

Foaia de parcurs a acestei fregate pe valurile timpului este strâns legată de anul 2004 şi de evoluţia ţării noastre, ca stat membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice. Primul echipaj al fregatei 221 a fost instruit în Marea Britanie, în anul 2004, pentru a fi în măsură să execute misiuni la standarde NATO, împreună cu echipajele navelor aliate şi, un an mai târziu, a participat la Operaţia „Active Endeavour” din Marea Mediterană, cu pavilionul NATO ridicat la catarg.

În primăvara anului 2007, fregata „Regele Ferdinand” a început să desfăşoare acţiuni militare împreună cu elicopterele Puma Naval, după care a obţinut acreditările internaţionale de nivel I şi II, privind interoperabilitatea cu navele Alianţei Nord-Atlantice, precum şi certificarea de participare la toate tipurile de misiuni NATO. În anul 2009, echipajul F-221 a fost mărit prin integrarea în componenţa sa a serviciului de luptă „Aviaţie”. În anul 2011, fregata „Regele Ferdinand” a executat prima misiune de luptă după cel de-Al Doilea Război Mondial, participând la Operaţia NATO „Unified Protector” de menţinere a embargoului în largul coastelor Libiei.

În anul 2012, F-221 a fost prima navă militară a României care a tranzitat Canalul Suez şi a desfăşurat misiuni reale de luptă împotriva pirateriei navale, prin participarea la Operaţia UE „Atalanta” din Oceanul Indian, Golful Aden şi Bazinul Somalez. A fost pentru prima dată când marinarii militari români au desfăşurat acţiuni militare dincolo de Ecuator, în Emisfera Sudică, şi au acostat în porturi de pe coasta estică a Africii.

Fregata „Regele Ferdinand” a realizat, în cei 15 ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române, numeroase acţiuni de diplomaţie navală în timpul escalelor în porturile din străinătate, multe dintre acestea fiind o premieră pentru ţara noastră, menţionând aici porturile Haifa (Israel), Djibouti (Djibouti), Dar-el-Saalam (Tanzania) şi Port-Victoria (Seychelles).

Pentru a marca acest eveniment, Flotila 56 Fregate organizează sâmbătă, 7 septembrie, la ora 10, o ceremonie militară şi religioasă care va avea loc la bordul navei, în Portul Militar Constanţa.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...