În şedinţa de vineri, prefectul judeţului Olt, Angela Nicolae, a convocat membrii grupului de lucru pentru monitorizarea stadiului desfăşurării lucrărilor necesare implementării proiectului „Drum Expres Craiova – Piteşti”, format din 35 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în acest sens, dar şi ai primăriilor localităţilor din judeţ care vor fi tranzitate de drumul expres. La şedinţă au mai participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Virgil Delureanu, subprefectul judeţului Olt, Florin Dumitru şi directorul de şantier al drumului expres, Victor Constantinescu.
Gupul de lucru a fost înfiinţat prin ordin al prefectului în vederea monitorizării, analizării şi dispunerii măsurilor necesare realizării acestui proiect la nivelul judeţului Olt.
Prefectul judeţului Olt a solicitat tuturor membrilor să identifice până săptămâna viitoare, când va avea loc o nouă şedinţă, toate problemele legate de construcţia drumului, conform competenţelor fiecărei instituţii, în vederea analizării şi luării, în regim de urgenţă, a măsurilor legale care se impun.
Directorul de şantier a declarat că sunt pregătiţi să demareze lucrarea, fiind aduse deja agregatele pentru asfalt (75 de mii de tone), se lucrează la montarea staţiei de asfaltare, precum şi la cele două staţii de betoane, iar după data de 15 septembrie 2019 vor sosi şi instalaţiile pentru forat. Totodată, directorul de şantier a precizat că în jur de 400 de persoane vor lucra la construcţia drumului.
Angela Nicolae, prefectul judeţului Olt, a atras atenţia că este vorba despre un proiect important pentru judeţul Olt, o investiţie de care avem nevoie, solicitând tuturor maximă promptitudine şi operativitate în rezolvarea oricăror eventuale probleme apărute.