Sub Lupă

Poliţistul dat afară din sistem şi-a bătut nevasta, iar femeia a obţinut ordin de protecţie împotriva agresorului

Potrivit ziarului local, Gazeta Nouă, agentul concediat din Poliţie, Dan Dumitrescu în urmă cu mai puţin de două luni, bărbatul a fost reclamat la poliţie de către soţie pentru că o bătuse.

Soţia poliţistului Dan Dumitrescu a sunat la 112, după ce bărbatul a bătut-o. Poliţiştii caracaleni au emis un ordin d protecţie provizoriu, care pe 14 iunie a fost confirmat de Judecătoria Caracal. Pe lângă alte obligaţii pe care le avea de respectat, poliţistul nu avea voie să se apropie de soţie, pe o perioadă de până la şase luni. Acesta a apărut în fotografii lângă interlopii din Caracal.

Consiliul de Disciplină a decis, ieri, destituirea din poliţie a agentului Dan Dumitrescu, motivul „comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei”, faptă prevăzută de articolul 57, aliniatul (1), litera a, din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

„Această decizie a fost adoptată după finalizarea cercetării prealabile a agentului de poliţie în cauză, cercetare declanşată în urma apariţiei a unor informaţii cu privire la posibila sa implicare într-un dosar penal. Este vorba despre un dosar penal în care se efectuează cercetări, de către poliţişti din cadrul S.C.C.O. Olt, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de criminalitate organizată, fiind efectuate mai multe percheziţii domiciliare, inclusiv la locuinţa lucrătorului de poliţie”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Olt.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...