Actualitate

Vâlceanul Liviu Vasilescu, noul şef al Poliţiei Române, specializat de FBI şi DEA în operaţiunile speciale împotriva criminalităţii organizate

Chestorul şi-a petrecut cea mai mare parte din carieră ca ofiţer operativ şi şef al Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS) din Direcţia de Combatere a Crimei Organizate

Miercuri, 21 august a.c., vâlceanul Liviu Vasilescu a fost numit de premierul Viorica Dăncilă şef al Poliţiei Române, la propunerea ministrului interimar de Interne Mihai Fifor. Părinţii tânărului chestor locuiesc în Râmnicu Vâlcea (unul originar din comuna Popeşti, iar celălalt din Mihăeşti, ambii pensionari acum), tatăl a fost inginer - şef de secţie la Uzinele de Sodă Govora, iar mama profesoară. Este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti cu diplomă de inginer (1992), al Academiei de Poliţie (1999), precum şi al unui Master în domeniul traficului şi combaterii consumului de droguri (2004-2005).

În cadrul IGPR a activat ca ofiţer specialist la Direcţia Judiciară din cadrul IGPR (1995 - 2001), apoi a fost şeful Serviciului Prinderi în Flagrant în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Corupţiei (2001 - 2005). Cea mai lungă perioadă a carierei de până acum Liviu Vasilescu a petrecut-o în funcţia de Director al Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS) din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Corupţiei (2005 - 2018). În aprilie 2018 a fost schimbat din această funcţie, “cu acordul său”, la insistenţele fostului lider PSD Liviu Dragnea şi mutat la Direcţia de Arme şi Muniţii. Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Cariera excepţională i-ar fi permis să iasă anticipat la pensie cu demnitate

Direcţia de Operaţiuni Speciale era una dintre instituţiile-cheie cu care lucra DNA după decizia Curţii Constituţionale prin care SRI a fost scos din anchetele penale. Conform surselor judiciare invocate de majoritatea presei naţionale, sub conducerea lui Vasilescu Direcţia de Operaţiuni Speciale a funcţionat eficient, fără ca informaţiile despre filajele şi interceptările realizate prin acestă direcţie să ajungă la politicieni. Miza schimbării conducerii DOS de anul trecut ar fi fost dorinţa lui Liviu Dragnea de a avea control asupra acestei structuri esenţiale din Poliţia Română în relaţia cu DNA.
Mai trebuie spus că, potrivit propriului CV, chestorul a absolvit cu diplomă zeci de cursuri de perfecţionare în domenii cheie (managementul situaţiilor de criză, negocieri în cazul luării de ostateci, managementul operaţiunilor sub acoperire, managementul activităţilor poliţieneşti în combaterea crimei organizate) organizate de toate instituţiile importante de profil din SUA (FBI, DEA, US Customs Service), precum şi unele din Franţa şi Austria.
Numele Liviu Vasilescu apare în foarte puţine controverse mediatice în întreaga sa carieră, puţinii poliţişti vâlceni care îl cunosc mai bine susţinând că “are o carieră excepţională, care i-ar fi permis să iasă anticipat la pensie cu demnitate, în comparaţie cu alţi ofiţeri superiori care au ales această cale”.

Inspector general al IGPR, cu rang de secretar de stat

“Având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne formulată prin adresa nr. 19.885 din 2 august 2019, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/5 237 din 19 august 2019 privind Codul administrativ al art. 8 alin. (1) din Legea 2018/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 27 35 alin (1) lit. c¹) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, Prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Liviu Vasilescu se numeşte în funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române”, se arată în documentul publicat, miercuri, în Monitorul Oficial.
Sursa foto: Agerpres

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...