Economic

Polonezii de la USG ameninţă iar CET Govora!

CIECH Soda România, forţată să demareze procesul de oprire a producţiei la singura fabrică de sodă din ţară

În cazul unei opriri pe termen lung a producţiei, compania va da salariaţilor o oferta de plecări voluntare şi asistenţă ulterioară printr-un program special de plasare a forţei de muncă

CIECH Soda România (CSR) este forţată să demareze procesul de oprire a producţiei la uzina sa din Râmnicu Vâlcea, începând cu 18 septembrie 2019. În cazul unei opriri pe termen lung, compania va fi nevoită să înceteze contractele de muncă pentru majoritatea angajaţilor săi. Cu toate că a depus mari eforturi pentru a menţine în viaţă singura fabrică de sodă calcinată din ţară, CIECH este forţată să ia astfel de decizii din cauza recentelor majorări ale preţului aburului industrial până la un nivel nesustenabil, operate de către unicul său furnizor, CET Govora.

Aflată în insolvenţă încă din 2016 şi afectată de recenta alunecare de teren de la mina Alunu, CET Govora a denunţat în mod unilateral, în 18 iunie, contractul pentru livrarea aburului industrial către CIECH Soda România. Asta în condiţiile în care preţul actual abia fusese stabilit pe 1 aprilie şi trebuia să fie valabil până la 31 decembrie 2020. Conform noilor condiţii, este impusă o nouă creştere a preţului aburului, a doua din acest an – cu aproape 135% mai mult faţă anul trecut (incluzând certificatele CO2).

Grupul CIECH a avut în permanenţă o atitudine deschisă spre cooperare şi a solicitat de asemenea sprijinul autorităţilor până la cel mai înalt nivel pentru a încerca să ajungă la o înţelegere cu CET Govora. Cu toate acestea, acceptarea noului preţ de către CIECH Soda România ar însemna mari pierderi financiare pentru companie.

“CIECH Soda România, parte a Grupului CIECH - lider în industria europeană de profil şi unul dintre cei mai mari investitori polonezi de pe piaţa locală - se află în imposibilitatea de a-şi continua operaţiunile din cauza problemelor pe care le are cu unicul său furnizor de abur. Cu mare dezamăgire trebuie să anunţăm demararea procesului de oprire a producţiei noastre. E o veste tristă pentru noi, pentru oamenii noştri, pentru multe alte mii de persoane care ar putea fi afectate, însă nu ne pierdem speranţa că încă mai putem găsi, la cel mai înalt nivel, sprijinul de care avem atâta nevoie pentru a continua business-ul nostru. În ultimul timp, am lucrat continuu la găsirea unor soluţii pentru rezolvarea tuturor acestor probleme şi pentru a salva CIECH Soda România. Nu ne vom da bătuţi!”, a declarat Witold Urbanowski, CEO CIECH Soda România.

• CIECH Soda România este forţată să demareze pregătirile necesare pentru oprirea producţiei la fabrica sa, începând cu 18 septembrie 2019.
• Principala cauză a acestei măsuri o reprezintă creşterile succesive ale preţului la principala materie primă a fabricii, aburul industrial – cu aproximativ 135% mai mare faţă de 2018 (cu certificatele CO2 incluse).
• CIECH caută acum mai multe soluţii pentru CIECH Soda România, una dintre acestea fiind dezvoltarea unui plan pentru obţinerea aburului dintr-o nouă sursă, eficientă din punctul de vedere al costurilor, în cooperare cu parteneri externi.

CIECH caută cea mai bună soluţie, printre opţiunile disponibile fiind dezvoltarea unui plan pentru obţinerea aburului dintr-o nouă sursă eficientă din punctul de vedere al costurilor, în cooperare cu parteneri externi. CSR rămâne deschisă negocierilor cu CET dar în acelaşi timp derulează o analiză profundă şi în detaliu a conservării fabricii din România, în vederea unei posibile reluări a producţiei în viitor. Deciziile privind aceste aspecte vor fi luate până la sfârşitul acestui an.

În cazul în care va fi necesară oprirea producţiei pe termen lung, CIECH Soda România va fi nevoită să înceteze contractele de muncă pentru 500 dintre cei 600 de angajaţi ai săi. O parte vor rămâne în uzină pentru mentenanţa instalaţiilor, astfel încât să poată fi reluată producţia la momentul potrivit. Pentru mai mult de 100 de angajaţi va fi oferită posibilitatea unei relocări la fabricile din Polonia sau Germania ale Grupului.

Salariaţilor li se va acorda o ofertă de plecări voluntare, având asigurat un pachet compensatoriu cuprinzător. Suplimentar ofertei, ei vor putea cere sprijin companiei pentru găsirea de noi joburi, datorită unui program special de plasare a forţei de muncă (consiliere în carieră, dezvoltarea competenţelor / recalificare profesională, asistenţă în găsirea de oferte de muncă).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...