Administraţie

Bucurii pentru locuitorii Comunei Budeşti

Duminică, 4 august, comuna Budeşti a fost în zi de sărbătoare. Administraţia locală a organizat excepţional o nouă ediţie a zilei comunei. La eveniment au participat prefectul judeţului Florian Marin, preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, şi aproape toţi parlamentarii vâlceni.

Primarul Ion Vlădulescu a mulţumit public conducerii judeţului şi parlamentarilor PSD pentru sprijin în investiţii şi dezvoltarea infrastructurii. Parlamentarii liberali au refuzat să urce pe scenă alături de primarul liberal Ion Vlădulescu din cauza prezenţei la manifestare a preşedintelui consiliului Judeţean Vâlcea şi a deputaţilor social democraţi.

Cel mai important proiect care se va realiza în următoarea perioadă este drumul judeţean care face legătura între comunele Budeşti, Galicea, Olanu şi Drăgoeşti. Acest lucru a fost posibil datorită preşedintelui Constantin Rădulescu, care a reuşit să atragă fondurile necesarei realizării acestui proiect atât de important pentru comunităţile prin care acesta trece.
Parlamentarii PSD au modificat legea astfel încât introducerea gazelor naturale în localităţile judeţului să devină posibilă.

“Eu, fiind originar din comuna Nicolae Bălcescu, le spun «La mulţi ani!» budeştenilor în calitate de vecin, dar şi de Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Îl felicit pe primarul Ionel Vlădulescu pentru binele pe care îl face comunităţii. Proiectul de introducere a gazelor este depus pentru finanţare prin FDI iar DJ 678 a fost licitat şi vom începe lucrările după finalizarea procedurilor legale. Aşadar am fost pe la vecinii mei din Budeşti cu inima plină de bucurie şi cu veşti bune. DJ 678 traversează comuna Budeşti-Galicea-Drăgoeşti şi Olanu, până în judeţul Olt la Câmpu Mare şi după cateva zeci de ani urmeaza sa fie modernizat si asfaltat in totalitate cu fonduri europene. La mulţi ani, Budeşti!”, a precizat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...