Ultima Oră

Masă caldă pentru bătrânii nevoiaşi

Pentru a veni în sprijinul persoanelor vârstnice cu venituri modeste şi cu probleme majore de sănătate, Primăria municipiului Rm. Vâlcea, prin Direcţia de Protecţie Socială, în parteneriat cu Parohia ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Ocnele Mari au demarat, începând cu data de 1 noiembrie, un proiect ce are ca scop prevenirea şi combaterea riscului marginalizării sociale pentru 30 de persoane aflate în evidenţa autorităţilor ca beneficiari de servicii sociale sau asistenţă socială. Concret, 20 de vâlceni cu vârste cuprinse 70 şi 101 ani vor primi zilnic, la domiciliu, câte o masă caldă, transportul fiind asigurat de către parohie. De asemenea, alte 10 persoane singure sau familii numeroase, fără posibilităţi financiare, lipsite de adăpost şi beneficiare de servicii specializate în cadrul Centrului Social de Urgenţă Ioana, se vor număra printre beneficiarii acestui proiect. Pe viitor se intenţionează şi implicarea unor voluntari în aceste activităţi cu caracter umanitar.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...