Sub Lupă

Curtea de Conturi: Adrian Pintea, director general APIA, bun de plată pentru achiziţiile nelegale de la Vâlcea

Şi procurorii DNA Piteşti continuă cercetarea “afacerilor” prin care Olteam Paper SRL obţinea profituri consistente de la instituţii şi societăţi de stat invocând nelegal Legea 448/2006 (Dosar nr. 109/P/2016)

La solicitarea redacţiei “Săptămâna în Oltenia” în baza prevederilor Legii 544/2001, Curtea de Conturi a remis Raportul de control nr. 1.712/27.02.2017. Documentul a fost întocmit de Sorin Bîrzan, Emilia Iacobescu şi Gheorghe Dorel Matei, auditori publici externi în cadrul Camerei de Conturi Vâlcea, în urma controlului efectuat în perioada 9 ianuarie – 27 februarie 2017 la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Vâlcea. Acţiunea a cuprins şi verificarea “respectării prevederilor art. 78 din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 (republicată) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. “Din verificarea aspectelor cuprinse în această petiţie auditorii au constatat că aspectele sesizate se confirmă”, se precizează în Raportul de control, care prezintă pe larg abaterea constată la punctul 3.5 din document.

Aspectele “sesizate” au fost publicate de “Săptămâna în Oltenia” în articolul cu titlul “DNA cercetează un caz de evaziune fiscală şi spălare de bani la APIA Vâlcea (...) Inspectorii Curţii de Conturi au intrat şi ei pe fir” din 5 septembrie 2016. Semnalam atunci că, în perioada 2013 – 2015, în care director executiv al instituţiei era Adrian Pintea, la bugetul acesteia s-a abonat şi Olteam Paper SRL (între timp şi-a schimbat denumirea în Paperol Media SRL, CUI-ul fiind acelaşi 29847748). Firma a obţinut circa 100.000 de lei pentru furnizarea de produse banale precum rechizite, papetărie, cizme, pelerine, bocanci sau şepci personalizate, la preţuri extravagante. Beneficiind, potrivit legii 448/2006, de statut de unitate protejată care produce bunurile respective cu ajutorul unor angajaţi persoane cu handicap, Olteam Paper SRL nu a făcut, totuşi, decât un banal comerţ cu instituţia de stat mascând astfel un adaos comercial consistent. Asta în condiţiile în care APIA Vâlcea achiziţiona aceleaşi produse şi de la un alt furnizor, la preţuri mult mai mici. Culmea, şi Olteam Paper SRL achiziţiona anumite produse livrate către APIA Vâlcea tot de la celălalt furnizor!

Aproximativ 78.000 de lei, prejudiciu constatat de auditori

11 din cele 35 de pagini ale Raportului sunt dedicate situaţiei create de relaţia comercială dintre APIA Vâlcea şi Olteam Paper. Din cauza lipsei spaţiului editorial, am selectat doar o parte din constatările şi concluziile auditorilor, Raportul urmând a fi încărcat integral, în format pdf, pe site-ul saptamana.net.

“La nivelul Agenţiei de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Vâlcea, deşi nu erau angajate persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi, nu au fost achiziţionate produse şi/sau servicii deductibile conform Legii nr.448/2006 de la unităţi protejate autorizate si nici nu s-a virat către bugetul de stat 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au fost angajate persoane cu handicap, valoarea abaterii fiind de 60.418 lei si reprezintă suma datorată bugetului de stat (pentru perioada februarie 2014 - iulie 2016) pentru neangajarea persoanelor cu handicap, la care se adaugă accesorii în valoare de 17.935,65 lei. (...) Deoarece conducerea APIA Vâlcea a considerat că achiziţionarea de produse de la o unitate protejată e mai avantajoasă pentru instituţie, a încheiat cu SC Olteam Paper SRL contractele de parteneriat nr. 10/26.03.2014, nr. 10/ 27.03.2015 şi nr. 14 / 23.03.2016 (anexa nr. 2) (...)

Produsele prezentate în anexele nr. 1 la contractele de parteneriat (anexa nr. 3) sunt următoarele: dosar, folii plastic, delegaţii, formular bon de consum, formular dispoziţie plată casierie, formular foaie de parcurs autovehicule, registru, riglă, pix, biblioraft, creion, radieră, capsator, capse, agrafe, ascuţitoare, marker, test marker, scoci, corector pix, pastă corectoare, condică prezenţă, cuter, cutie arhivare, tuş stampilă, lipici solid, prelungitor, cd, perforator, calculator birou, notiţe autoadezive, hârtie A4 personalizată. (...)

Produsele achiziţionate nu sunt deductibile conform Legii nr. 448/2006

SC Olteam Paper SRL efectuează acte de vânzări/intermedieri; produsele nu sunt realizate din activitatea proprie a persoanelor cu handicap; societatea nu este unitate protejată înfiinţată în cadrul unei organizaţii apersoanelor cu handicap. (...)

Legiuitorul precizează că nu pot efectua acte de vânzări/intermedieri decât unităţile protejate înfiinţate în cadrul organizaţiilor persoanelor cu handicap, iar SC Olteam Paper SRL, deşi face acte de vânzări/intermedieri nu face dovada că este unitate protejată înfiinţată în cadrul organizaţiilor persoanelor cu handicap (aşa cum se precizează în Raportul de activitate pe anul 2015).

În plus se constată că: obiectul de activitate pentru care SC Olteam Paper SRL a fost autorizată ca firmă protejată este: “Activităţi ale agenţiilor de publicitate”; în fişa postului singurei persoane cu handicap angajate la SC Olteam Paper SRL (anexa nr. 6) se precizează că: «(...) se ocupă de partea de concepţie a personalizării produselor comercializate de firmă (anunţuri, reclame, pierderi acte), în sensul alegerii fontului si redactării pe computer (...)» fapt ce denotă că produsele de papetărie achiziţionate de la SC Olteam Paper SRL nu puteau fi realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate la această societate. (..)

ÎN CONCLUZIE, (...) rezultă că: • deşi SC Olteam Paper SRL este unitate protejată autorizată, produsele achiziţionate de APIA Vâlcea de la aceasta nu sunt deductibile conform Legii nr. 448/2006 (nefiind realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate la firma protejată); • achiziţia de produse de la SC Olteam Paper SRL nu respectă prevederile art. 78 (3),lit. b) din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 si nu exonerează APIA Vâlcea de obligaţia de a vira către bugetul de stat 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au fost angajate persoane cu handicap.

În plus, nedeductibilitatea produselor achiziţionate de la SC Olteam Paper SRL este confirmată şi de faptul că, deşi contractul de parteneriat 14/23.03.2016 era valabil pentru perioada 01.04.2016 - 31.12.2016, începând cu luna august 2016, conducerea APIA Vâlcea nu a mai achiziţionat produsele prevăzute în anexa la contract, ci a calculat şi a virat la bugetul de stat suma cuvenită fondului de handicap prevăzută de art. 78 din Legea448/2006 (anexa nr. 1).

Directorul general APIA, Adrian Pintea, principalul responsabil

Abaterea s-a produs ca urmare a neverificării, de către conducerea APIA Vâlcea, a îndeplinirii condiţiilor legale pentru ca produsele furnizate de SC Olteam Paper SRL să fie deductibile conform Legii 448/2006 şi să exonereze instituţia de obligaţia virării, către bugetul de stat, a fondului de handicap.

Valoarea abaterii constatate este de 60.418 lei şi reprezintă suma datorată bugetului de stat (pentru perioada februarie 2014 - iulie 2016) pentru neangajarea persoanelor cu handicap, la care se adaugă accesorii în valoare de 17.935,65 lei (anexa nr. 7).

Consecinţele economico-financiare ale abaterii constau în:
• nerealizarea veniturilor bugetului de stat;
• achiziţia produselor de papetărie la preţuri nejustificat de mari în comparaţie cu cele achiziţionate de la alţi furnizori.

Persoanele cu atribuţii în domeniul în care s-au constatat deficienţe:
- Pintea Adrian - director executiv până în data de 14.07.2016, (de atunci, director general al APIA – n.r.) (...) - potrivit art. 8 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Centrului Judeţean Vâlcea, aprobat prin Decizia Directorului general al APIA nr. 683/06.09.2015 (...)
În afară de fostul director executiv al Centrul Judeţean Vâlcea al APIA, în raport sunt indicaţi şi alţi responsabili.

Ironie acidă a auditorilor: cum a fost personalizat tuşul pentru ştampile?

Pentru a dovedi achiziţia de la SC Olteam Paper SRL a unor produse de papetărie personalizate, conducerea APIA - CJ Vâlcea a prezentat auditorilor următoarele produse: • coli de hârtie A4 având antetul APIA; • folii de plastic, dosare plic, plicuri, cutie arhivare pe care era aplicat, cu hârtie adezivă de dimensiunea 1 x 3 cm, cuvântul “APIA”.

Având în vedere că personalizarea obiectelor menţionate mai sus a fost realizată prin simpla lipire a unor dreptunghiuri de dimensiunile 1 x 3 cm, tipărite la imprimantă pe hârtie autoadezivă, considerăm că acest argument nu poate fi luat în considerare.

“Nu pot comenta prea mult despre această situaţie pentru că procurorii DNA au solicitat copii ale documentelor din aceste achiziţii. Dacă este ceva ilegal, cine a semnat din partea instituţiei să răspundă! Nu pot comenta altceva, mai ales cât timp procurorii anticorupţie au în derulare o cercetare legată de acest subiect.”

Denisa Elena Iacob, director interimar APIA Vâlcea, declaraţie din septembrie 2016

În plus, având în vedere că produsele prezentate în anexele nr. 1 la contractele de parteneriat sunt următoarele: dosar, folii plastic, delegaţii, formular bon de consum, formular dispoziţie, plată casierie, formular foaie de parcurs autovehicule, registru, riglă, pix, biblioraft, creion, radieră, capsator, capse, agrafe, ascuţitoare, marker, test marker, scoci, corector pix, pastă corectoare, condică prezenţă, cuter, cutie arhivare, tuş stampilă, lipici solid, prelungitor, cd, perforator, calculator birou, notiţe autoadezive, hârtie A4 personalizată, conducerea APIA - CJ Vâlcea nu a putut explica auditorilor în ce a constat personalizarea tuşului pentru ştampile.

Controul ITM Vâlcea nu a analizat realitatea implicării persoanei cu handicap în producerea bunurilor

SC Olteam Paper SRL cunoştea preţul produselor nepersonalizate pe care le comercializa şi ar fi putut factura separat această valoare; personalizarea produselor era de fapt un serviciu prestat de persoana cu handicap angajată la SC Olteam Paper SRL şi, potrivit Legii nr. 448 / 2006, doar valoarea acestui serviciu era, eventual, deductibilă conform Legii nr.448/2006. (...) Nelegală a fost doar deducerea contravalorii produselor achiziţionate de la SC Olteam Paper SRL din suma, reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, pe care APIA - CJ Vâlcea era obligată să o vireze către bugetul de stat. (...)

Aşa cum reiese din actul de control întocmit de inspectorii de muncă ai ITM Vâlcea, nu a fost analizată realitatea implicării persoanei cu handicap în producerea bunurilor achiziţionate de la SC Olteam Paper SRL, ci a fost verificată doar existenţa documentelor care atestă achiziţia (documente comerciale/ facturi, respectiv documente de plată cu sumele corespunzătoare) şi comparată cu situaţia centralizatoare a bunurilor achiziţionate în perioada aprilie 2013 - iulie 2016, întocmită pe propria răspundere, de către reprezentanţii APIA - CJ Vâlcea.

Recomandările auditorilor publici externi:

Luarea măsurilor pentru:
•stabilirea întregii întinderi a obligaţiei către bugetul de stat, inclusiv a accesoriilor, şi virarea acestora pe destinaţiile prevăzute de lege;
•stabilirea răspunderii si recuperarea de la persoanele care se constată că nu si-au îndeplinit obligaţiile de serviciu a sumelor cu care a fost prejudiciat bugetul APIA Vâlcea, prin plata accesoriilor către bugetul de stat.”

Şi fosta conducere a Primăriei Râmnicu Vâlcea va avea de plătit pentru “parteneriatul” cu Olteam Paper în baza legii 448/2006

Şi fosta conducere a Râmnicului, (“în urma căruia a rămas o adevărată harababură: proiectul nefinalizat de modernizare a Zonei Centrale, proiectul defectuos de modernizare a Parcului Zăvoi sau proiectul de modernizare a Ştrandului Ostroveni” - aşa cum declara şi primarul Mircia Gutău), are de plătit prejudiciul cauzat de “parteneriatele” cu afaceriştii de la Olteam Paper SRL.

Tot la solicitarea “Săptămâna în Oltenia, Curtea de conturi a remis şi un Raport de follow-up privind modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin DECIZIA nr. 18/2017 din 24.07.2017. Abaterea constatată care a făcut obiectul măsurii dispuse prin Decizie:

“Ca urmare a nerespectării condiţiei de deductibilitate pentru terţi a produselor livrate de către SC Olteam Paper SRL, entitatea verificată nu a calculat, înregistrat şi virat, la data de 31.12.2016, suma de 79.241 lei, reprezentând fondul pentru persoanele cu handicap neîncadrate, conform art. 78 din Legea nr. 448/2006, republicată, pentru perioada 2015-2016, la care s-au calculat accesorii, potrivit legii, în sumă totală de 16.000 lei.

Măsura dispusă la secţiunea I, pct. e) din decizie pentru remedierea abaterii:

Declararea, înregistrarea şi virarea fondului pentru persoanele cu handicap neîncadrate în sumă de 79.241 lei, inclusiv a accesoriilor la data plăţii, pentru perioada 2015-2016; - stabilirea persoanelor răspunzătoare şi recuperarea de la acestea a sumelor cu care a fost prejudiciat bugetul UATM Rm. Vâlcea, prin plata accesoriilor către bugetul de stat la valoarea actualizată la data plăţii.

Au fost luate următoarele măsuri:

Suma de 79.241 lei reprezentânf fond handicapaţi 4%, pentru anii 2015-2016, a fost virată cu OP nr. 2934/28.06.2018 . S-a emis şi transmis către bugetul de stat Declaraţia rectificativă 710 pentru corectarea Declaraţiei 100 pentru fiecare lună din anii 2015 şi 2016. Cu adresa ANAF nr. 2245/06.10.2017 a fost transmisă decizia referitoarea la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalităţi de întârziere în suma totală de 12.266 lei care a fost virata bugetului de stat cu OP nr.5149/25.10.2017 conform extras de cont, iar prin referatul nr.276749/02.11.2017 înaintat Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios s-au solicitat măsuri legale pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 12.266 lei.
Direcţia Administraţie, Juridic, Contencios a întocmit referatul nr. 46.354/07.12.2018 prin care propune constituirea colectivului de lucru care să ducă la îndeplinire măsura (...).
Comisia s-a întrunit în data de 15.01.2019 şi, conform procesului verbal nr. 1.758/15.01.2019 (Anexa nr.4) au hotărât analizarea dosarelor de achiziţie în vederea luării unei decizii.
Demersurile întreprinse de entitate au fost cele legale, iar pentru realizarea măsurii este necesară prelungirea termenului.”


Procurorii DNA Piteşti încă lucrează la dosar

Surse judiciare de încredere ne-au confirmat că protagoniştii acestor “afaceri” au fost deja audiaţi şi de procurorii DNA – Serviciul teritorial Piteşti (dosar nr. 109/P/2016). Aşa cum “Săptămâna în Oltenia” a arătat şi în alte dezvăluiri, Olteam Paper SRL (actuala Paperol Media SRL) a fost implicată în sifonarea banilor publici de la mai multe instituţii sau societăţi de stat.

Spre exemplu, şi RAJDP Vâlcea a plătit 16.766,25 lei acestei firme în 2013 pentru produse “personalizate”, dintre care “lopeţi, târnăcoape, hârleţe, mistrii şi canciocuri personalizate”, “ceramică laborator Gresare, ambalate, personalizate” de peste 10.000 de lei, restul fiind produse de papetărie. În 2015 Olteam a încasat de la RAJDP 26.505,25 lei (factura nr. 48/29.06.2015) pentru bocanci, cizme, salopete, pelerinele de ploaie şi găleţi livrate punctului de lucru din Călimăneşti...

Raportul de Control al Curţii de Conturi la APIA Vâlcea:
Descărcăţi aici documentul.

Pe acelaşi subiect puteţi citi şi:
http://saptamana.net/articol/10437-dna-cerceteaza-un-caz-de-evaziune-fiscala-si-spalare-de-bani-la-apia-valcea
http://saptamana.net/articol/10435-sifonare-penala-de-un-miliard-de-lei-din-bugetul-muribundei-rajdp-valcea
http://saptamana.net/articol/10472-ce-vraji-a-mai-facut-gigi-matei-cu-bugetul-ramnicului
http://saptamana.net/articol/13127-lopeti-tarnacoape-harlete-mistrii-si-canciocuri-personalizate-ultima-fita-in-materie-de-achizitii-publice-si-marketing-la-rajdp-valcea?fbclid=IwAR0GB1M8xl9f7o0VOQ3yyCWoxbCoOVYxm7yh1SRgXkKD7B3QSGMnzQFSGdM

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...